UPDATE / Foto / GRINDINA CÂT NUCA A CULCAT CULTURILE DIN ZECI DE GRĂDINI LA ROZNOV  / Via, merii, nucii – rămaşi fără fructe şi frunze

Zeci şi zeci de familii din Roznov evaluau acum o oră pagubele produse în grădini de grindina devastatoare care a bătut între Bistriţa şi calea ferată, cu epicentru pe mijlocul străzii Libertăţii. Una din cele mai afectate gospodării era cea de lângă “Magazinul Taniei”, cum îi zice lumea, unde tânărul cap de familie nu ştia încă numărul puilor de păsări morţi şi unde apa îi intrase în casă prin tavan.

“Mi-a spart gheaţa acoperişul, aşa a ajuns în pod şi a trecut prin plafon. Uitaţi-vă ce nenorocire e aici. Iar pui de păsări încă nu ştiu câţi au murit, de acum să mă uit după ei, câţi mai sunt şi câţi nu. Nici nu eram acasă, m-au sunat copii speriaţi”, spune bărbatul care culege de prin curte maldăre de bile de gheaţă. Iar pozele respective sunt făcute la vreun ceas şi jumătate de când a bătut grindina, la o temperatură de aproape 30 de grade care mai topise din diametru…

 

De fapt, toată strada Tineretului din Roznov era acum ceva timp ca o seră. Aerul abia era respirabil, din geaţa şi ploia care lovise pământul foarte cald se ridicau vălătuci de aburi. Iar peste tot, în curţi şi grădini, culturi una cu pământul. De cum am intrat pe Strada Tineretului, din Şoseaua Naţională (intersecţia cu drumul spre Girov), urmele prăpădului se vedeau din mersul maşinii. Şoseaua plină de frunze şi crengi, oamenii pe la porţi, discutând sau strângând după prăpăd.

La o poartă, bătrânii culegeau corcoduşele scuturate de parcă ar fi pus mâna pe copac mână serioasă de gospodari. “Să vedeţi ce e în curte”, suntem invitaţi. Şi e: toată via de pe arcada-tunel e jos, pe pământ, frunze, struguri, boabe laolaltă.

Mai încolo cu câteva case, un pui de cioră, zgribulit, probabil rănit, se chinuia prin iarba şanţului. Abia urca pe un gard şi cădea iar…

În capătul celălalt al străzii am oprit să pozăm vegetaţia de pe asfalt. Imediat suntem invitaţi într-o curte. Prăpăd e cuvântul care poate descrie ce le-a rămas oamenilor din curte şi grădină. Printre mormanele de boabe de gheaţă, pătlăgele sunt chisăliţă, păpuşoii sunt desfrunziţi, castraveţii “au fost odată…”. Dintr-un măr pitic au mai rămas trunchiul, câteva fruncte mai încăpăţânate: restul merelor şi frunzelor au fost făcute una cu pământul.

Pe un stâlp de curent, o barză udă până la piele îşi supraveghează puii din cuib în timp ce oamenii, la porţi, nu se mai miră de aşa prăpăd. “De când sunt eu pe pământul aista nu a fost aşa grindină la noi”, spune un moş de 86 de ani. Am ajuns în zona epicentrului, unde viile de pe arcade, pe părţile orizontale şi oblice sunt de parcă ar fi fost bătute, la centimetru, cu parul, merele sunt toate scuturate, nucile sunt una cu pământul. Tabla de pe o laterală de pod, expusă direcţiei din care a lovit Sfântul Ilie, e ca o ţintă de tir, găurită ca bugetul României. Teancuri de boabe de gheaţă prin curţi, fructe peste tot, şi pe uliţe, şi prin şanţuri…
Un proprietar de magazin de arată cum gheaţa i-a strâmbat acoperişul.

Încă mai găsim covoare de gheaţă, şi nu prin cotloane, ci pe suprafeţe de lângă drum, expuse căldurii.
Şi peste drum de o altă casă unde o gospodină se plângea că gheaţa i-a spart cartonul de pe acoperişul casei aflată în construcţie, un copac stă aruncat peste şosea, cu trunchiul rupt precum o scobitoare…

Urcăm din zona Primăriei Roznov spre şoseaua naţională. Trotuarul din zonă este verde, de la frunzele ce îl acoperă. În faţa parcului acelaşi decor, aleea din parc e plină de frunze. Şi vegetaţia de la copacii desfrunziţi e tot aşa pe trotuar, spre Bacău, până la Biserica Roznovanu şi după ea.

Lângă stadion, un ditamai bradul a căzut peste gard, rupt şi el de furtună precum o surcică.

Grindină, necazuri, Roznov, 20 iulie 2015.

D.VINCA

Nota Bene: Revenim în scurt timp, cu un album cu fotografii şi mai dramatice, realizate imediat după grindină de cititorii vestea.net.

casa 1 (10)

Lasă un răspuns