UNPR Neamţ salută drapelul naţional

UNPR-iştii nemţeni au ţinut să transmită public respectul pe care îl au faţă de un important simbol naţional – Drapelul – şi să ureze La mulţi Ani nemţenilor în ziua special dedicată tricolorului românesc.

Dacă momentul iniţial a fost oarecum discutabil – un mesaj al generalului Oprea, scris ca pentru recruţii de acum 20 de ani, străbătut de o tuşă cam nord-coreeană – pledoariile celor 3 amfitrioni nemţeni (deputatul Constantin Moisii, senatorul Liviu Bumbu şi consilierul judeţean Ştefănuţ Ploscaru) au fost şi mai credibile şi mai vii.

Deputatul Moisii a punctat faptul că el provine dintr-o familie de ţărani şi că respectul pentru naţiune e o adevărată religie: “Am depus jurământul militar de 4 ori, cu mâna şi cu ochii pe drapel. Un unchi al soţiei a fost general, secretar al marelui Stat Major, un frate s-a prăpădit prematur, la datorie, ca aviator iar eu sunt şi voi fi mereu militar. Un om care respectă drapelul, ţara, poporul”.
Senatorul Liviu Bumbu a făcut un adevărat expozeu al ideii de simbol naţional şi a amintit despre faptul că două ţări – Israel şi Albania – ăşi au imnul naţional inspirat din cultura română.

Consilierul judeţean Ploscaru a amintit şi el desre faptul că steagul ridicat pe catarg la competiţii sportive sau de altă natură este un moment special, care dă o trăire unică celor implicaţi.

Daniel VINCA

 

One thought on “UNPR Neamţ salută drapelul naţional

  1. Trebuie totusi sa apreciem gestul lui Gabriel Oprea, ca impreuna cu alti oficiali sa desfasoare TRICOLORUL si sa-l cinsteasca asa cum se cuvine, la Miercurea Ciuc, in inima secuimii. E un semnal de forta si de demnitate. Transilvania E Romaneasca !!! Ighen ?

Comments are closed.