Unde poţi întâlni miliţianul arogant, băut, ameninţător? “Uăi, lasă legile, faci poze daca-ţi dau eu voie. Las’ că ne mai vedem noi!…”  

politia targu neamt

“Şi ce dacă e spaţiu public? Ţi-am dat eu voie să faci poze? Uăi, lasă legile… Aicea faci poze dacă-ţi dau eu voie. Las’ că ne mai vedem noi şi vedem atunci!” – acesta a fost mesajul de civilizaţie, legalitate şi democraţie pe care l-am primit din partea unui MILIŢIAN (că poliţist nu-i pot spune, oricât m-aş chinui să fiu de calm…) în seara de 22 decembrie 2014, adică la fix 25 de ani de la Revoluţia în care au murit oameni ca să scăpăm de un sistem împuţit construit şi întreţinut de activişti, securişti şi miliţieni.

Pe scurt, faptele: mă aflam în Tîrgu Neamţ. După o zi de muncă, începută dimineaţa, care ar fi trebuit să se termine la ora 20 când am ieşit din “directul” avut cu… revoluţionari care au spus, în decembrie 1989, Gata cu sistemul miliţienesc!

După un episod de “Dăruieşte cu Tele M Neamţ” (în care Moşul de la postul tv ajunsese la o familie cu 3 copii), după o cafea-şedinţă cu colegii din echipa din acest oraş, ajungem iar în Centru (22.30) şi microbul pozelor frumoase zice: “Haidem până la parc, că e luminat fain, să fac nişte fotografii”. (În paranteză fie spus, în ultimii doi ani, am urcat pe facebook şi pe site, sute dacă nu mii de poze cu Tîrgu Neamţ. Cu atracţii ale locului, cu manifestări interesante pentru turişti. Vizitatorii lasă un ban în economie locului, ajung taxe la bugetul care plăteşte leafa MILIŢIANULUI, un ban şi la bugetul local de unde sunt alimentate maşinile pentru patrule mixte…).
Ajungem la parc. Eram 4 oameni în maşina inscripţionată: eu, doi colegi cameramani şi fiică-mea (care a mers şi ea, într-o plimbare, să vadă Tîrgu Neamţ noaptea – plecasem din Piatra Neamţ la 20.30).
Eu şi Nikonul intrăm în parc şi dă-i poze. Cu bradul, cu luminiţe roşii, galbene, albastre. Cu clar şi neclar (nu scriu SHARF, să nu-l încurc pe miliţian la lectură…). După vreo câteva minute, ies la poarta parcului şi, cumva din reflex, îndrept aparatul şi spre Primăria aflată la vreo 50-60 de metri, îmbrăcată şi ea într-o perdea de lumini albe. Deschid obiectivul să încapă mastodontul de clădire, parcă văd într-un colţ două mogâldeţe pitice şi… CLICK. Aparatul face zgomot când declanşează şi, simultan cu eliberarea ochiului ce privise prin obiectiv, aud şi văd o măgâldeaţă (erau cu spatele) cum se întoarce şi mă ia la rost. Îmi fac clarul şi la irisul ochiului şi văd că sunt doi poliţişti, că unul a făcut stânga împrejur spre mine motivat nevoie mare, de parcă tocmai pusese ochii pe un urmărit internaţional: “Uăi, ce faci tu? Faci poze? Filmezi, ai? Cum îţi permiţi, uăi?”. Îl iau cu “domnule” şi dau să explic că pozam o clădire publică, aflat la rândul meu pe spaţiul public, loc public în care se aflau şi mogâldeţele care apăruseră din senin în cadrul meu (poza a ieşit naşpa de tot, tremurată, dar cu miliţianul şi tovarăşul lui CU SPATELE). El o ţine pe a lui, eu îi mai explic că şi dacă era cu faţa nu ar fi fost nicio problemă pentru mine, mai ales că e îmbrăcat în haina unui serviciu public, că e plătit tot din banul public.

El, batman, se apropie tot mai ameninţător. Deja începe să mă enerveze cu gradul lui de incultură juridică şi civică. Fac şi eu doi paşi spre el, întreb care e problema. El o ţine pe a lui. Ce legi? El dă aprobare pentru făcut poze. Şi e tot mai iritat şi mie mi se fixează în cap ideea că la câţiva metri în spate e şi fiică-mea şi… deh…

Îl întreb, totuşi frontal: “Domnule, am încălcat vreo lege? Care e aia? Am comis vreo infracţiune?”. El, tot mai bâlbâit, tot mai nervos: “Şi ce dacă e spaţiu public? Ţi-am dat eu voie să faci poze? Uăi, lasă legile… Aicea faci poze dacă-ţi dau eu voie…”. După ce, până atunci, colegul lui nu deschisese gura, îl strigă şi-i spune să o lase aşa. Se retrage, cu spatele câţiva metri, se roteşte pe călcâi şi pleacă nu înainte de a-mi spune cât e poliţistul din el alături – mereu! – de popor: “Las’ că ne mai vedem noi şi vedem atunci!”. “Domnule, mă ameninţaţi?”, îl mai întreb pe MILIŢIANUL LEVEL 2014. “Lasă, lasă, o să vezi tu”, îmi mai susură purtătorul de epoleţi (tip la vreo 50 de ani, major sau adjutant după tresele de pe umăr…).

Eu, colegii şi fiică-mea ne îndreptăm spre maşina aflată un pic mai departe. “Dane, dar ăsta e beat. Beat-beat!”, spune un coleg. Celălalt coleg confirmă şi el aceeaşi ipoteză. Aceeaşi senzaţie o avusesem şi eu.

Colegii mă întrebă încotro o luăm (după patrula veselă sau spre casă, mai ales că în portbagaj era şi camera video gata-gata să pornească singură pe REC). Hmmm, fiică-mea în maşină… Spre casă.

Apoi îmi muşc limba de ciudă că mi-a lipsit prezenţa de spirit, având camera foto în mână, în acele momente de dialog cu miliţianul reîncarnat poliţist, să dau pe înregistrare video. Ce clip de youtube ar fi ieşit!!!

Că decât reclamaţii la 112 sau la şefi (am experienţa asta) care să fie muşamalizate cu sprijin de la judeţ şi de la Bucureşti, mai bine îl pui pe melteanul cu uniformă pe net să-l vază tot poporul şi să râdă de aşa organ care nu ştie bob de legislaţie şi e super-repetent şi la bun simţ.

Acu, nu pot da timpul înapoi. Regret enorm că nu l-am tras în clip, să-l fac vedetă. Comportamentul arată însă că omul aşa e învăţat să facă. Şi pot să pun pariu că o va mai comite, dacă nu cu mine, oricum cu alţii. Şi se va găsi cineva, cu o cameră sau cu telefonul, să-l arate pe miliţianul anului 2014, cu adevărata faţă. Hidoasă. De necioplit.
“Dacă era vreun puştan singur, sau unul care să nu ştie ce să spună, şi-o lua şi peste ochi. Nevinovat!”, spune un coleg în maşină.
Eu? Cuget! La promisiunea lui de final, aia cu “las’ că ne mai întâlnim…”. Cred că e tot mai tentantă invitaţia. Abia aştept, miliţian prăfuit, exponat întârziat al miliţienismului în cea mai nenorocită formă!…
Daniel VINCA

Nota Bene – Cum nu i-a pus nimeni fiola, presupusa stare de beţie rămâne una  ipotetică. Cu toate că, dacă era treaz, parcă tot nu e bine, că românul spune că “omul din beţie se mai trezeşte…”. Altceva mă mai frământă: cât de poliţist e tipul care – într-un oraş un pic mai răsărit decât o comună – trece pe lângă o maşină inscripţionată pe toate părţile cu numele postului tv, pe lângă un cameraman pe care îl ştiu şi copiii de ţâţă din zonă, de parcă ar fi fost miop?
Că facem parte dintr-o redacţie (a unei firme private, să fie clar) care face eforturi deosebite ca să avem o echipă completă reporter-cameraman la Târgu Neamţ, să reflectăm tot ce se întâmplă în zonă, inclusiv activitatea reală şi corectă a colegilor săi din Poliţie e deja altă discuţie. Să nu se înţeleagă greşit, nimeni nu are nevoie de nicio favoare bazată pe legitimaţia de serviciu. Şi ca să faci poze pe spaţiul public nu trebuie să fii jurnalist. Acest drept aparţine ORICĂRUI CETĂŢEAN. Am pomenit de tv dintr-un singur motiv: e evident că individul e defazat, neuronul său nu poate duce ideea de mai mult de două ore de program tv pe zi, ideal Desene Animate…

4 thoughts on “Unde poţi întâlni miliţianul arogant, băut, ameninţător? “Uăi, lasă legile, faci poze daca-ţi dau eu voie. Las’ că ne mai vedem noi!…”  

  1. Sper ca primarul acestui frumos oras sa ia masuri impotriva acestui individ care nu face cinste comunitatii si uniformei pe care o poarta! Domnule primar, luati sau propuneti masuri impotriva acestui militian ratacit in timp! Nu vrem sa fim paziti de astfel de indivizi!!!!

  2. Un nesimtit. Si nu e doar vina lui ci si a sefilor. Ca fiti sigur ca nu comite astfel de abuzuri ptr prima data. Face asa ptr ca i se permite, i se tolereaza. Ia sa fie prins si sa fie sanctionat si seful de la Ordine Publica din Tirgu Neamt si ceva sefi mai mari, chiar de pe la judet.

  3. Pingback: Feerie de lumini în parcul din Tîrgu Neamţ - vestea.net

Lasă un răspuns