Un bărbat de 54 de ani din Brusturi a fost săltat vineri după amiază de oamenii legii chiar de la domiciliul său. Potrivit responsabilului de relații publice al IPJ Neamț, pe numele individului era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta fusese condamnat de judecătorii târgnemțeni la 1 an de detenție, după ce în septembrie 2014 și-a înjunghiat o rudă în zona pieptului.
Leziunile provocate victimei au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, potrivit expertizei medicilor legiști.
Alex SÎRBU