Un șofer băut a provocat două accidente în aceeași zi

Un târgnemțean în vârstă de 54 de ani a reușit să stabilească sâmbătă un record negativ, informează un comunicat de presă al IPJ Neamț.
Mai întâi, cu puțin înainte de ora 19.00, a acorșat cu mașina un autoturism staționat pe strada T. Vladimirescu. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest și au stabilit că se afla sub influența băuturilor alcoolice, așa că i-au deschis un dosar de cercetare penală. Trei ore mai târziu, polițiștii aveau să fie sesizați cu privire la faptul că pe aceeași stradă, același șofer s-a urcat din nou la volan, băut, și a intrat cu mașina în gardul unei locuințe, pe care l-a distrus pe o lungime de 5 metri. În consecință, polițiștii i-au întocmit târgnemțeanului încă un dosar penal pentru conducerea sub influența alcoolului și având permisul suspendat.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns