Un sac de bani vor fi cheltuiţi pentru conservarea Depozitului nou de deşeuri de la Girov / Procedura pentru stabilirea operatorului a fost anulată

depozit

Comisia de evaluare pentru atribuirea contractului „Delegarea operării depozitului de deşeuri nepericuloase Girov, judeţul Neamţ, România”, luând în considerare procesele-verbale de evaluare şi însuşindu-şi punctul de vedere al expertului tehnic cooptat, a hotărât anularea procedurii. Decizia a fost luată în urma analizelor, a solicitărilor suplimentare de informaţii din partea ofertanţilor şi în urma clarificărilor primite.

Hotărârea a fost comunicată tuturor participanţilor.

Comisia de licitaţie este formată prin Dispoziţia nr. 256 din 27.08.2014 a preşedintelui Consiliului Judeţean, cu reprezentanţi din aparatul de specialitate, cât şi cu experţi cooptaţi din cadrul asistenţei tehnice pentru proiectul major „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Neamţ”.

Emilia Arcan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, declară că anularea procedurii are consecinţe majore, însă speră ca aceasta să fie reluată şi finalizată în cel mai scurt timp posibil. „Această situaţie prelungeşte foarte mult procesul de atribuire a contractului de operare a depozitului de deşeuri nepericuloase de la Girov, cu consecinţe majore pentru bugetul anului 2015, care va fi grevat de cheltuieli cu paza şi conservarea bunurilor realizate în cadrul acestui proiect. Ne dorim ca procedura să fie reluată şi finalizată în cel mai surt timp”, a declarat Emilia Arcan.

Licitaţia pentru atribuirea contractului de operare a depozitului de deşeuri nepericuloase de la Girov a fost publicată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP, anunţul de concesionare cu numărul 2536 din 02.08.2014. La licitaţie s-au înscris patru firme şi asocieri de firme: Tahal România SRL, Iridex Group Import Export SRL, Asocierea A.S.A. Servicii Ecologice SRL şi Compania Romprest Service SA, precum şi asocierea Eco Sud SA şi High Sorting SRL.

Sursa: comunicat CJ Neamţ

One thought on “Un sac de bani vor fi cheltuiţi pentru conservarea Depozitului nou de deşeuri de la Girov / Procedura pentru stabilirea operatorului a fost anulată

  1. Multe lucruri au ramas nerezolvate dupa raposat…. si vor mai iesi la suprafata si altele.

Lasă un răspuns