Un arestat și doi polițiști de la Neamț au văzut moartea cu ochii! Erau în Dusterul făcut zob în județul Suceava.

Un arestat și doi polițiști de la IPJ Neamț (Poliția Roman) au văzut moartea cu ochii, aceștia fiind în Dusterul de serviciu care a fost accidentat în localitatea suceveană Vadu Moldovei.

Vinovăția aparține șoferiței de pe celălalt autoturism implicat, care a virat stânga fără să se asigure.

Liderii nemțeni din sindicatul Europol spun că răspunderea revine și conducerii IPJ Neamț care a decis – în condițiile în care sunt lucrări de reparații la sediul instituției, unde era și Arestul Preventiv – să nu operaționalizeze arestul Poliției Roman ci să apeleze la aresturi din alte județe.

„Incompețena managerială era să provoace moartea a trei persoane, dintre care doi polițiști!
Proasta gestionare a mutării sediului IPJ Neamț și a externalizării unor servicii putea să provoace moartea a doi polițiști de la Poliția Mun. Roman.
În ciuda faptului că la demisolul Poliției Mun. Roman există spațiu pentru reînființarea CRAP sau cel puțin a unui pavilion, s-a luat decizia ca persoanele reținute, arestate, etc, să fie transportate la alte inspectorate de poliție.
În ziua de 08.07.2021, câțiva polițiști de la Biroul de Investigații Criminale transportau mai multe persoane reținute care urmau să fie depuse în arestul IPJ Suceava.
În localitatea Vadul Moldovei o conducătoare auto a virat stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu una dintre autospecialele de poliție.
Dusterul în care se aflau doi polițiști și unul dintre bărbații reținuți a fost proiectat într-un șanț apoi în alte două mașini parcate pe marginea drumului.
Doar o mână divină le-a salvat viețile, pentru că aibag-urile nu s-au deschis.
Toți au doar contuzii minore.
În condițiile în care vedem, din ce în ce mai des, tendința de mușamalizare a cazurilor de incompetențe ale unor șefi, probabil nu vom afla nici acum cine și de ce nu a vrut ca „arestul” de la Poliția Roman să fie operaționalizat, polițiștii fiind nevoiți să conducă persoanele împotriva cărora magistrații dispun măsuri privative de libertate la alte inspectorate de poliție.
Se consumă, astfel, foarte multe resurse materiale și umane.
Probabil nu vom afla nici de ce airbag-urile n-au funcționat, cum la fel, suntem siguri, că nu vom afla dacă vreun manager se face vinovat de faptul că viețile unor oameni au fost puse în pericol!”, spun cei de la Europol Neamț.

D.V.

One thought on “Un arestat și doi polițiști de la Neamț au văzut moartea cu ochii! Erau în Dusterul făcut zob în județul Suceava.

  1. Se poate sti ce studii are Bibirig Leonard?
    E aceeasi persoana care batea mingea de handbal la Fibrex acum ceva timp in urma?
    Ce si mai ales cine l.a recomandat pentru functia de adj. insp. sef IPJ ?

Comments are closed.