Un ales pune degetul pe rană: CONSILIUL JUDEŢEAN? INSTITUŢIE DE ASCUŢIT CREIOANE!

ignat

În locul promisei regionalizări care să aducă mai multe competenţe şi mai mulţi bani în teritoriu s-a ajuns ca o instituţie importantă cum este Consiliul Judeţean să aibă responsabilităţi diminuate. Aceasta este părerea consilierului judeţean Andrei Ignat, o părere cu atât mai avizată cu cât acesta a fost pentru o scurtă perioadă de timp şi vicepreşedinte CJ Neamţ.

Astfel, Ignat dă ca exemplu OG. 28 (finanţarea lucrărilor de infrastructură în localităţi). “Înainte, aceste proiecte pentru aprobarea finanţărilor pe OG. 28 (fost OUG 577) treceau pe la Consiliul Judeţean, unde se făcea o prioritizare care ţinea cont şi de lucrările de pe drumurile judeţene, de exemplu, de conexiunea investiţiilor locale la cele judeţene şi invers. Acum se merge direct la Ministerul condus de domnul Dragnea. Nu e asta o re-centralizare? Ştiu mai bine cei de la Minister decât cei din Consiliul Judeţean care sunt problemele judeţului? Strategia de pus în aplicare? Priorităţile sau impactul fiecărei probleme şi gradul de urgenţă al soluţionării unei solicitări sau alta?”, pune degetul pe rană Andrei Ignat.

Din punctul acestuia de vedere, “Consiliul Judeţean a rămas, fără supărare, o instituţie de ascuţit creioane. Banii proprii pentru reparaţiile de la drumuri sunt foarte puţini. Iar pe partea de centre sociale aflate în subordinea Consiliului Judeţean, să fim serioşi, acestea ar putea funcţiona foarte bine şi coordonate de altă autoritate sau chiar de un minister cum e cel al muncii”.

D. VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns