ULTIMATUM FĂRĂ PRECEDENT, pentru liberalii nemţeni, de la Ludovic Orban! Nu au voie să voteze niciun proiect al PSD-iştilor!

Mesaj ultimativ fără precedent pentru liberalii nemţeni chiar de la preşedintele naţional al PNL, Ludovic Orban care, într-un document ştampilat şi semnat le cere, pe un ton milităresc, să nu susţină şi să nu voteze niciun proiect al celor de la PSD sau ALDE.

Mai mult, documentul pe care apare semnătura lui Orban este o Decizie a Biroului Eexecutiv din 5 decembrie 2017 care punctează menţinerea alianţei PNL-PMP la Neamţ, conservarea funcţiilor (din administraţie) pe care le au deja membrii celor douaă partide (cele de la PMP obţinute anterior cu sprijin PSD).

Dar punctul 2 din documentul respectiv este cât se poate de interesant:

„Art. 2 – De asemenea, PNL nu va vota şi nu va susţine vreun proiect al PSD şi-sau ALDE”.

Maniera fermă şi extremă de formulare a acestui pasaj nu lasă loc la interpretări, aleşii liberali nu trebuie să susţină „vreun proiect” (mai româneşte, „niciun proiect”) adică nici pe cele referitoare la finanţări nerambursabile pentru modernizări de drumuri, reabilitări de şcoli sau dispensare, nimic, nimic…

Unii consilieri locali liberali din Neamţ care au văzut deja acest document într-un articol publicat acum două zile în Vestea au rămas consternaţi, opinând că refuzul lor de a vota proiectele iniţiate de primari sau consilieri locali PSD sau ALDE, în cazul în care e vorba de demersuri absolut corecte pentru rezolvarea problemelor din comunitate, îi va plasa într-o situaţie foarte dificilă chiar în faţa propriilor alegători.

Deşi documentul de mai sus a fost făcut public de Vestea de 2 zile, conducerea PNL Neamţ nu a venit cu nicio precizare publică, această tăcere suspectă întărind practic ideea că liberalii au interdicţie totală la a vota tot ce e proiect PSD/ALDE şi că în caz că votează pentru reabilitarea unei şcoli, se pot alege cu sanţiuni pentru încălcarea reglementărilor interne de partid.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns