Triunghiuri, pătrățele, inimioare pe buletine de vot din CL! „Inteligența nu se ascunde în spatele anonimatului!”

Bășcălie infantilă în ședința de Consiliu Local de azi de la Piatra Neamț unde un consilier local și-a bătut joc de tot evenimentul, desenând fel de fel de forme pe buletinele de vot secret.
Fiind vorba de mai multe proiecte în care a fost nevoie de vot secret, așa-zisa creativitate a respectivului s-a manifestat în toată plenitudinea. Deși regulamentul spune că DA sau NU trebuie încercuite, mai întâi s-a jucat cu un chenar în formă de pătrat. În momentul în care secretara Municiupiului și președintele de ședință au atras atenția asupra acestui prim derapaj, bășcălia nu s-a oprit ci a continuat cu un triunghi, apoi cu un fel de semicerc dar și cu alte desene, forme regulate sau nu. Din ce a spus în plen președintele de ședință, Mihai Obreja acum dar și altădată au mai fost ba o semilună, ba inimioare…

„Cineva a venit cu triunghi de data aceasta. Vreau să-i spun că inteligența nu se ascunde în spatele anonimatului! (…)
Avem în Consiliul Local și oameni care sunt specialiști în pictograme. (…)
E bine să dăm dovadă de seriozitate, chiar dacă este vot secret. Pentru că ducem în derizoriu un vot pe care-l dăm pentru comunitatea care ne-a ales. După părerea mea nu este în regulă să ne jucăm pe buletinul de vot. La partide, poate da, când se votează facem desene, inimoare…”, a tot încercat Obreja să pună lucrurile într-un făgaș normal.

Reamintim că legea spune că ședințele de CL au un caracter oficial și solem. Iar pentru așa solemnitate cu desenat pictograme pe buletinele de vot, onor consilierul local respectiv încasează lunar (pentru ședința de plen și cea de pe somisii) suma de 1060 de lei.

Evident că au și început speculațiile legate de echipa politică din care ar face parte alesul-desenator. O primă variantă spune „de la Opoziție”. Dar aici pare să nu subziste un interes pentru bășcălie, un opozant când nu-i convine ceva sau vrea să transmită un mesaj putând vota, simplu, împotrivă.
Mai interesantă poate fi varianta „de la Putere” (PNL-USR/PLUS). Ori vreun consilier din majoritate vrea să transmită vreun mesaj de nemulțumire, așa, mai cifrat. Sau – de ce nu? – poate inimioarele sunt numai bune ca, în paralel cu votul din buletin, să fie aplaudate și numirile unor colegi activiști în funcții de conducere din fruntea firmelor Primăriei.

D.V.

Lasă un răspuns