„Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!” Dincolo de staniolul politico-semănătorist: Zilierii bețivi din satul îmbătrânit!

„Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!” – acesta este titlul unui text postat pe internet de Cristiana Bortaș (redactor șef Ziarul de Roman) în care autoarea relatează povestea tragi-comică a angajării a doi zilieri care au ajutat-o la strânsul fânului și urcatul acestuia în pod, la o proprietate pe care o are la țară.

Lipsa de educație, eșuarea în alcool, transmiterea acestor „moșteniri” din generație în generație, acestea sunt doar câteva din cauzele pe care autoarea le evidențiază. Cristiana Bortaș nu uită nici de politicienii care, declarativ nu sunt interesați de putere, dar pentru a câștiga alegerile, aruncă în bătălia electorală promisiuni care de care mai fanteziste sau care intermediază finanțarea unor lucrări supraevaluate pentru a-și încasa tradiționalul (deja) parandărăt.

Mai jos, textul postat de Cristiana Bortaș, fix cum l-a scris autoarea:

<Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!

Împart cu voi o îngrijorare ce mă obsedează de mai bine de o lună. Frumusețea și bogăția verii au fost copleșitoare: roade bogate în pomi, grădina încărcate de flori, legume proaspete și gustoase, câmpuri roditoare, pășuni cu iarbă până la brâu! De unde îngrijorarea? Păi, cine să le îngrijească și să le adune? Tinerii fac naveta în Germania sau Italia, bătrânii de peste 75 de ani stau în poartă și așteaptă mâncarea oferită zilnic de Guvern(care, apropos, îngrașă conturile unor proprietari de restaurante condamnate la faliment), adulții apți de muncă ori își rup ciolanele muncind să-și țină la școală copiii-să ajungă ”domni”, eventual politicieni-ori stau în curtea crâșmelor din sat, înainte de a răsări soarele, să-și ia porția de drog lichid, ieftin și de proastă calitate, și pachetul de țigări din cauza cărora și-au năruit sănătatea la nici 50 de ani. Cine să mai vrea să muncească?

I-am găsit, cu greu, pe Gheorghe și Ion-chiar așa îi cheamă!-, alături de care am strâns fânul ce trebuia pus la adăpost. Pe la 11, zi caniculară, le-am dat bani de bere și țigări și am convenit să ne întâlnim pe la ora 16, când aerul era mai respirabil. Nu au vrut să mănânce, că le-a fost destulă mâncarea de dimineața și cafeaua cu care i-am așteptat. Au lăsat căruța cu fân în fața grajdului, calul înhămat și…duși au fost. I-am dus apă calului care, chinuit în plin soare, a ieșit din hamurile cârpite cu bucăți de sfoară, sârme, cârpe. Improvizații, ca fiecare zi din viața lor…

De abia pe la 17 a venit Gheorghe, ”obosit” și nervos că l-a ”abandonat” prietenul Ion. S-au întins la băutură cu mai tânărul Cosmin, pe care au fost nevoiți să-l ducă pe umeri acasă. Ei erau mai vrednici, adică! Calul lui Cosmin a fost uitat în curtea crâșmei. Gheorghe și l-a luat pe al lui, pe seară, acasă, și m-a certat că din cauza mea(!) a rupt hamurile.

Ion nu a mai venit la treabă, chiar și dacă i-am trimis acasă banii(50 de lei) pentru cele 3 ore de muncă.

Paranteză: mi s-a dus vestea în sat că sunt zgârcită și pretențioasă, adică judec ziua de muncă după cum am fost noi obișnuiți, cu ore fixe, responsabilități asumate, calitate, eficiență, raportare la angajamente. Gheorghe a venit după două zile, a urcat fânul în podul grajdului, dar nu a părut a regreta cele petrecute.

Așa-i viața, ca-n politică! Zilele acestea, mi-am amintit, dureros, cât de grav poate fi pentru ei, pentru noi, pentru România, acest mod de a trata viața de zi cu zi, dar, mai ales, viitorul! Unii politicieni aruncă promisiuni, alții se laudă cu sacii de bani ce vor fi aduși(!?) de ei de la București pentru investiții a căror valoare sperie (dacă nu luăm în calcul și parandărătul!) orice om de bun simț. Nimeni nu vrea puterea, dar toți se ceartă pentru fotolii! Nici noi nu acceptăm compromisul, traficul de influență, corupția, pilele, dar tragem toate sforile ca rude, copii, prieteni să intre pe ușa din spate, să capete un post, o sinecură, o favoare! Parcă am merge printr-o mlaștină în care ne tot afundăm, timp în care ”ogorul” se cere lucrat! Momentul de cumpănă impune oameni și măsuri care să ne scoată la liman. Oameni care se respectă și respectă, oameni harnici și sinceri, oameni de cuvânt, pentru care cinstea, onoarea, iubirea pentru familie, locul în care muncesc și trăiesc, țara în care au văzut lumina zilei să conteze la fel de mult ca mama, copilul, iubita!

Și pentru toate să primească răsplată ”o căciulă de stele”, cum spunea poetul Radu Gyr : ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”>

D.V.

Lasă un răspuns