Trei răniți din vina unui șofer beat


Trei persoane au fost rănite într-un accident ce a avut loc în afara localității Agapia. Potrivit responsabilului de relații publice al Poliției Neamț, una dintre victime este chiar vinovatul, un tânăr de 31 de ani care s-a urcat la volan deși băuse.
Ajuns într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza și a pătruns pe contrasens, izbindu-se într-o mașină condusă regulamentar de o bucureșteancă în vârstă de 49 de ani. În urma impactului, ambii conducători auto, dar și o femeie care se afla pe bancheta din dreapta a mașinii condusă de bucureșteancă au suferit răni și au fost transportați la Spitalul din Târgu Neamț.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ pentru șoferiță, dar în cazul tânărului a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Vinovatul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns