Trei noi contracte cu finanțare europeană au fost semnate joi, 29 august, de primarul Dragoș Chitic (P)

Comunicat  de presă / 29.08.2019

Trei noi contracte cu finanțare europeană au fost semnate joi, 29 august, de primarul Dragoș Chitic 

Trei noi contracte de finanțare pentru proiecte europene au fost semnate astăzi la Primăria Piatra-Neamț de către primarul Dragoș Chitic și directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei. Proiectele sunt finanțate în cadrul POR 2014-2020 al Uniunii Europene într-un procent de 98 % din valoare, contribuția proprie a municipalității pietrene fiind de doar 2%.

Primul proiect constă în extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public în municipul Piatra-Neamț pe Strada Cetatea Neamțului, Strada 1 Decembrie 1918, Strada Mihai Viteazu, Piața Ștefan cel Mare, Bulevardul Republicii, Strada Mihai Eminescu, Strada Orhei, zona Văleni, în valoare de  1.114.477 euro. Acest proiect îl continuă pe cel semnat în data de 10 august și care constă în extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public pe B-dul Decebal, Piața Mihail Kogălniceanu, B-dul Traian, strada Fermelor, precum și în cartierul Pietricica și care are valoarea de 1.054.480 euro.

Cel de-al doilea proiect al cărui contract de finanțare a fost semnat astăzi este cel de Regenerare urbană a coridorului secundar de mobilitate pe axa est-vest – Etapa I (Bulevardul 9 Mai – Strada Dimitrie Leonida din Piatra-Neamț) și este în valoare de 3.434.116 euro. Proiectul constă în realizarea modernizării complete a străzilor Dimitrie Leonida și Bulevardul 9 Mai, incluzând amenajarea de trotuare, spații verzi, reorganizare parcări, realizare canal tehnic pentru îngroparea cablurilor, precum și reabilitarea și extinderea podului peste râul Cuiejdi.

Al treilea contract de finanțare semnat astăzi este pentru Implementarea unui sistem bike-sharing în Municipiul Piatra-Neamț și  are valoarea de de 2.556.762 euro. Proiectul cuprinde realizarea a 22 de stații pentru închirierea de biciclete în toate cartierele orașului, în zonele cele mai tranzitate de locuitori dar și de către turiști. Majoritatea stațiilor pentru închirierea bicicletelor sunt amplasate pe străzile pe care sunt pregătite proiecte europene cu rețele de piste pentru biciclete și care urmează să fie aprobate în perioada următoare. Cele 220 de biciclete (160 clasice și 60 electrice) amplasate în cele 22 de stații vor putea fi închiriate prin achiziționarea de tichete de la automate pentru eliberarea cardurilor care vor fi amplasate în 10 din cele 22 de stații.

„Este o reală bucurie să vezi că apar roadele muncii susținute din ultimii trei ani pentru atragerea fondurilor europene. Cu cele trei  contracte de finanțare semnate astăzi avem  în acest moment un număr de nouă proiecte finanțate din bani europeni care intră în linie dreaptă pentru implementare. Dezvoltăm orașul și îl aducem la standarde europene prin implementarea unor proiecte cu multiple elemente de smart city. Prin contractele semnate astăzi vom realiza un iluminat modern, cu tehnologie LED în Piatra-Neamt, vom implementa un sistem care va permite folosirea bicicletelor ca alternativă pentru mobilitatea urbană și vom reconfigura un sector important din centura orașului, Strada Dimitrie Leonida – B-dul 9 Mai, realizând un trafic fluent și reducând emisiile de dioxid de carbon. Atragerea fondurilor europene a reprezentat o prioritate a mandatului meu de primar.  Mă voi bate în continuare pentru fiecare euro care poate fi adus în Piatra-Neamț în proiecte de investiții care dezvoltă orașul și să cresc calitatea vieții pietrenilor”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Primăria Piatra-Neamț a depus pentru finanțare europeană, în cadrul actualului exercițiu financiar al Uniunii Europene, un număr de 32 de proiecte care însumează peste 92 milioane de euro.

Serviciul de Comunicare
Primaria Piatra Neamt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul Comunicare

Comentarii Facebook

One thought on “Trei noi contracte cu finanțare europeană au fost semnate joi, 29 august, de primarul Dragoș Chitic (P)

  1. Chitic,cel mai inutil si incompetent primar caruia cetatenii i-au platit sute de miliarde salarii salarii degeaba bani cu care se putea reabilita dealul Cozla…de ex,sau se putea asfalta jumatate de oras,alt exemplu.

    In orice alta tara civilizata acest personaj marioneta incompetent ar fi fost obligat sa dea banii inapoi primiti ca si salariu.

    Din fericire pentru el traieste in Romania,tara prostilor,indolentilor,cocalarilor si a manelistilor mincatori de seminte iar acest lucru nu se va intimpla.

    Numai proiecte stupide care culmineaza cu sutele de biciclete care vor fi inchiriate la”turisti” intr-un oras de 1km si jumatate fara infrastructura,fara centura,fara drumuri ocolitoare,sufocat de trafic,fara spatii verzi,cu un deal Cozla in paragina si mai poluat decit Bucuresti.

    Ce sa faci cu bicicletele in Piatra Neamt?Razi si cu curu.

    Astea sunt prioritatile hotilor de la Primarie:NU drumuri ocolitoare,NU acoperirea Cuejdiului,NU refacerea centurii orasului,NU degrevarea bulevardelor de parcari,etc,NIMIC pentru ridicarea calitatii vietii in acesst oras.ZERO BARAT

    Asta inseamna sa ai un nepriceput ca Chitic ca Primar a carui singura grija a fost sa acopere hotiile de pe vremea lui Pinalti.

    Aceste proiecte absolut inutile pentru cetatenii acestui oras reflecta lipsa de viziune a acestei administratii formate numai din hoti si incompetenti pusi numai pe furat.

Lasă un răspuns