Transportator din Roman: „Îl suspectăm pe Ministrul Transporturilor că are interese ascunse”

Cel mai important operator de transport auto persoane din zona Romanului declară că investitorii autohtoni din domeniu – care astăzi au retras mașinile în autogări – îl suspectează pe Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, că ar avea interese ascunse pentru care ar dori să realizeze unele modificări în legislația referitoare la atribuirea traseeelor.

Ionuț Pricop, managerul firmei Pristyl, se referă la posibilitatea ca în spatele acestor modificări controversate de legislație să fie, în fapt, interesul de a introduce pe piața românească operatori străini, ceea ce ar duce la falimentul celor autohtoni.

Dacă nu se întâmplă nimic la nivel național, adică dacă cei de la Ministerul Transporturilor nu vor să ia act de solicitările noastre și să ne primească la negocieri, continuăm. Noi nu ne dorim asta, și noi suferim pentru că dacă nu facem curse nu avem încasări dar oamenii trebuiesc plătiți. Nu e un motiv de fericire pentru noi dar trebuie să ne arătăm într-un fel sau altul nemulțumirea și să vedem dacă se vor găși soluții pentru că până acum s-au încercat tot felul de discuții dar nu am fost băgați în seamă, ministrul are alte interese, nicidecum cel de a ține cu operatorii autohtoni. Noi îl suspectăm de faptul că are câteva interese ascunse, probabil își dorește să introducă pe piața din România operatori străini”, a declarat Ionuț Pricope, manager Pristyl, pentru inroman.ro.

Disputa dintre operatorii de transport auto persoane și Ministru, pleacă de la faptul că Lucian Șova dorește eliminarea punctajului pentru „vechime pe traseu”, ceea ce ar însemna că e posibil să fie vorba, de fapt, de un ajutor dat unor băieți deștepți care vor să intre agresiv în acest domeniu de activitate.

D.V.
sursa foto – realitatea.net

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns