Tradiții și meșteșuguri, mărturii ale identității sătești – Sărbătoarea sufletului românesc la Brusturi

hdr

A fost soare duminica trecută la Brusturi, sărbătoarea anuală din această comună fiind nu doar pe scenă ci și în sufletele sutelor și sutelor de oameni – localnici, fii ai satului reveniți de pe meleaguri străine, musafiri, turiști etc – care au fost martori la ediția din aces an a manifestării “Tradiții și meșteșuguri, mărturii ale identității sătești”.

Cântec, joc și voie bună împletite cu o inspirată pledoarie a artizanilor populari din Neamț au fost ingredientele unei rețete de succes care au smuls ropote de aplauze și aprecieri-fluviu de la spectatorii care fac diferența între o manifestare cultural-artistică și o șușanea cum sunt destule cele care își tot fac pe unele scene.

De la prânz și până târziu în noapte, scena primitoare a răsunat de ecourile chiuiturilor rapsozilor populari dar au dat vers și cânt să se audă peste șapte munți și șapte văi.

Brusturenii au fost onorați și de prezența unor personalități de la județ – senator Emilia Arcan, vicepreședinte CJ neamț, Ion Asaftei, prefect Daniela Soroceanu – care le-au transmis mesaje de suflet și care au petrecut și ei câteva ceasuri alături de oameni adevărați, care dau contur veșniciei născute la țară.

Bucuros că a primit doar note bune și de la localnici dar și de la musafiri, primarul Daniel Lozonschi a tras cuvenita concluzie a organizatorului:

<<Ma bucur ca si in acest an manifestarea inchinata traditiilor si mestesugurilor satesti a fost una de calitate, mai buna decat cele din anii precedenti. Pentru ca acesta este scopul nostru, sa crestem de la an la an stelele acestui spectacol maraton, pe care-l merita din plin atat localnicii din Brusturi, cat si musafirii nostri.
Parteneriatul cu Consiliul Judetean Neamt si cu Centrul pentru Cultura si Arte “Carmen Saeculare”este unul de bun augur, rigoarea impusa de aceste institutii judetene contribuind din plin la reusita manifestarii.
Am avut locuitori din Brusturi care sunt plecati inafara si care in acest an si-au programat concediul, adica revenirea in tara, ca sa fie prezenti la aceasta sarbatoare de suflet si care la finalul zilei, sub focul de artificii, mi-au spus ca nu regreta deloc aceasta decizie, ba dimpotriva.
Reteta programului a fost una completa si complexa iar artistii care au urcat pe scena si-au respectat blazonul.
Brusturenii mei dragi merita din plin un asemenea spectacol pentru ca, dintotdeauna, au stiut sa si munceasca dar si sa petreaca asa cum fac romanii adevarati.
Le doresc sa ramana aceiasi oameni seriosi si gospodari si sa ducem impreuna la capat intentiile comune de dezvoltare a comunitatii noastre>>.

Manifestarea de la Brusturi s-a bucurat de sprijinul organizatoric și al unor instituții județene.
Astfel că o „cronică” a lui Carmen Nastasă, managerul principalei instituții județene de cultură are nu doar amprenta veridicității:

<<Este o bucurie ca institutia reprezentativa pentru pastrarea si promovarea traditiilor, Centrul pentru Cultura si Arte “Carmen Saculare” sa fie partenera autoritatilor locale din comuna Brusturi in realizarea unei actiuni care pune atata pret pe amprenta identitara a oamenilor si locurilor.
Evident ca afisul sectacolului nu a putut sa nu tina cont si de preferintele publicului tanar, cu gusturi mai moderne, dar in cea mai mare parte a programului, pe scena s-au aflat solisti si ansambluri folclorice.
Numelor consacrate din folclorul romanesc, precum Mioara Velicu sau Calin Brateanu, li s-au adaugat solistii nostri de la Neamt care nu s-au lasat nici ei mai prejos in a-i starni pe oameni la hore si sarbe.
Surorile Nicoleta si Paula Andrei, Diana Enea, Miruna Avasiloaie, Georgiana Serban Axinte, Laurenetiu Marian si Florin Mihut, au dovedit inca odata ca se nasc si pe plaiul nemtean solisti care slefuiesc nestemate din lada de zestre a folclorului.
Versurile cantate au avut parte de-un acompaniament orchestral si dansant asigurat de Fanfara Trandafirul, de Ansamlul Folcloric Plaiurile Pojoratei si, evident, de Floricica de la Munte.
Targul Mesterilor Populari a completat in cel mai fericit mod cu putinta aceasta pledoarie pentru frumos si traditie si chiar urmaream cum spectatorii prezenti la manifestare se uitau cu un ochi priceput la linguri de lemn, chimire, castroane de lut, etc.
Consider ca a fost una din cele mai reusite actiuni din judetul Neamt de acest gen si le multumesc pentru buna colaborare institutiilor organizatoare, adica Primariei si Consiliului Local Brusturi si Consiliului Judetean Neamt. Vreau sa felicit in mod deosebit, inimoasa echipa locala administrativă, condusa de domnul primar Daniel Lozonschi si un gand bun merge si spre localnicii din Brusturi, spre invitatii lor, spre turistii aflati in zona, care au fost spectator la aceasta manifestare si care au aratat ca pun pret pe adevarata traditie romaneasca>>.

La Brusturi a fost sărbătoare. Sărbătoare românească, adevărată, conseventă ideii că „veșnicia s-a născut la sat”…

V.N.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns