Top 12 BAC Neamț: 4 elevi de la Rareș, câte 3 de la Hogaș și Ștefan cel Mare (Tg. Neamț) și 2 de la Roman


Din top 12 absolvenți cu cele mai mari medii la examenul de Bacalaureat (nu am putut alcătui un top 10, pentru că ocupanții pozițiilor 9-12 au aceeași medie, 9.81, n. red.), cei mai mulți elevi – patru –  de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț. Potrivit clasamentului de la Neamț afișat pe site-ul Ministerului Educației , Rareșul are 3 absolvenți în acest top, la fel ca și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. De remarcat este că elevii din orașul de pe malul Ozanei i-au surclasat pe colegii lor din Roman, care ocupă doar două locuri în fruntea clasamentului. Este știut faptul că între cele două orașe a fost mai tot timpul o concurență, fiecare lăudându-se că are rezultate mai bune decât ceilalți.

Iată cum se prezintă lista celor ce țin capul de afiș al proaspăt încheiatei sesiuni de BAC în Neamț:

1. Pavel Alexandra, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț – 9.93
  2. Rezmeriță Mihnea – Ioan, Colegiul Național „Roman Vodă”, Roman – 9.88
  3. Pușcașu Brîndușa – Elena, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț – 9.86
  4. Rotaru Ana – Elida, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț – 9.86
  5. Sandovici Ilinca – Ruxandra, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț – 9.86
  6. Sîrghi Elena – Diana, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț – 9.86
  7. Eva Andrada – Rafaela, Colegiul Național „Roman Vodă”, Roman – 9.83
  8. Sîrghi Andreea – Cristina, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț – 9.83
  9. Margine Ștefan, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Târgu Neamț – 9.81
10. Pîslariu Maria – Georgiana, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Târgu Neamț – 9.81
11. Popa Cristiana, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț – 9.81
12. Urzică Vasilica – Ștefania, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Târgu Neamț – 9.81

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns