Tinerii social-democrați din Neamț învățați că politica se face cu porecle. Și uitând de „funia” Arsene…


Tinerii activiști din PSD Neamț dau semne de activitate de campanie (pre)electorală, dând startul la postări pe net care par a fi niște tipare impuse ilogic și imoral: atacuri la adversarii politici prin utilizarea de apitete negative, porecle etc.

Un astfel de exemplu e o postare făcută acum 2 zile în care alături de un video cu secvențe din ultima conferință de presă (cea în care președintele Daniel Harpa a anunțat ca temă prioritară promovarea unei porecle la adresa unui adversar) alături de care e un text în care, de asemenea, este promovată acea bazaconie cu porecla la adresa adversarului politic din Neamț dar și o referire, în aceeași termeni, la un auroparlamentar PNL (Rareș Bogdan).

<TSD NEAMT: A fost odată, demult, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, un partid din care au făcut parte frații Brătianu, C.A. Rosetti, Lascăr Catargiu sau Ion Ghica. Peste ani, în vremurile noastre, PNL a ajuns în mâna unor impostori politici ca Pinocchio și Ruj Roz…
Ce trist pentru istoria acestui partid…>.

Este absolut regretabil că tinerii intrați în politică (nu doar la PSD, probabil e valabil și la alte partide) învață că șansa de a evolua (și în politică și în carieră/sinecuri) este direct dependentă de apetitul a a insulta adversarii cu fel de fel de imbecilități și bazaconii. Că sunt direcționați spre un stil de comunicare în care primează adjectivul (de obicei cu valență negativă) și nu verbul (adică nu faptele).

Iar astfel de mesaje, oricât le-ar spune unii (sau s-ar apăra ei) că ar fi „pamflete” nu sunt așa ceva, ci, real, e vorba despre un fel de oglindire ca minorei culturi (politice). Pamfletul e un gen literar complex, practicat de scriitori sau de jurnaliști cu condeiul la purtător și nu poate fi confundat cu concluzii „politice” trase după un șpriț de seară.

Iar cât privește așa-zis inventariere a unor „impostori politici” din alte partide, tinerii frumoși și liberi (în gândire, așa ar trebui) din TSD ar trebui să se uite un pic în oglindă și să se întrebe ce atitudine au avut cei care erau la vremea respectivă în organizația de tineret cu privire la postările mincinoase sau injurioase ale fostului șef PSD Neamț, Ionel Arsene. Erau și pe atunci la fel de moraliști sau, dimpotrivă, dădeau LIKE și SHARE, conform ordinelor pe care le executau fără a le trece prin filtrul propriei rațiuni?
Când Arsene FURA (da, „fura” acesta e termenul) 3,5 milioane de euro din bugetul județului Neamț pentru a-i duce într-un pseudo-spital de prin bălăriile de la Lețcani erau la fel de vocali? Sau când Arsene insulta femei (app de episodul „Suge-o, Ramona”), ei, tinerii din TSD Neamț – care au mame, surori, prietene, logodnice, chiar soții au avut vreo ieșire critică? Sau moralitatea funcționează în legătură directă cu personajul care poate livra sau nu o sinecură sau alt avantaj.

Probabil că după aceste precizări, în bula PSD (de unde tinerii social-democrați) își iau lumină, va fi pusă eticheta „vai, dar Vestea are ceva cu PSD”. E dreptul lor (al celor care pun astfel de ștampile și a celor care le digeră pe nemestecate) să spună și să creadă ce vor.
Dar le aducem aminte că atunci când un tânăr din PNL le ataca pe femeile din PSD (un needucat care își făcuse tricou pe care scria că e în căutare de femei din PSD să le dea ceva), Vestea a fost prima publicație din Neamț (probabil și singura) care a sancționat mizeria respectivă iar ei, tinerii din TSD, nu au avut nicio reacție (ca și seniorii lor). Că, probabil, misoginismul manifest de prin unele partide e contagios.

Cum la fel tot Vestea a punctat alte derapaje absolut mizerabile, la adresa unor doamne (concrete) din PSD comise – culmea!, dar deloc extraordinar) chiar de apropiați de PSD și același Arsene.

Iar cât privește zona futilă de mesaj în care sunt educați să fie activi tinerii de prin partide, elocvent e și un alt exemplu. Conform principiului „Despre ai lor – HOȚILOR!, despre ai noștri – FRAȚILOR!”, zilele trecute, pe o pagină numită TSD Piatra Neamț (deci organizația municipală care face parte din cea județeană), sub pretextul unei acțiuni dedicate Sf. Valentin (patronul spiritula al iubirii), a avut loc o expunere… rozalie cu coperți tip „odă” și „omagiu” în care cei vizați erau șefi din PSD Neamț. Dincolo de joaca de mesajele funny-obediente țâșnea din acele cartoline o mentalitate tip cultul-mentalității, care trimitea mai curând la practici nord-coreene, chinezești sau specifice partidelor comuniste. Dacă PSD-iștii sunt învățați de cum intră în politică ideea că drumul sigur trece metoda obedienței absolute, înseamnă că asta văd la șefii lor, la „meșterii” care trebuie să îndrume pașii „ucenicilor”.
Iar dacă IUBIREA este amestecată în relațiile interne de partid, nu e de mirare de ce percepția publică (megativă despre formațiunile politice) face referire și la amantlâcuri și pornoșaguri interne din partide.

Daniel VINCA