Tinerii PRO România, ANTI VIOLENŢĂ şi ANTI HĂRŢUIRE în şcoli

Miercuri, 30 Ianuarie 2019, Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală – 55 de ani de la apariția inițiativei de stopare a fenomenului de bullying.

Cu toate acestea, în România rata agresiunii de tip „bullying” este cea mai ridicată din Uniunea Europeană.

Deși fenomenul de bullying se manifestă în majoritatea mediilor sociale, impactul cel mai mare îl are în rândul elevilor iar noi, echipa de tineret PRO România Neamț, am înțeles că cei mai importanți în combaterea acestui fenomen suntem chiar noi, tinerii, și astfel am inițiat un program anti-bullying în județul nostru,  având ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare asupra fenomenului și diminuarea acestuia, pornind din rândul elevilor.  Am început prin promovarea mesajelor anti-bullying și continuăm cu implementarea programului educațional interactiv.

Vrem să creăm profilul elevului care va lua atitudine și nu va mai sta indiferent la problemele întâlnite de colegii lor mai vulnerabili, inducând o diminuare a fenomenului.

Însă este foarte important să nu ignorăm problemele care îi fac pe unii elevi să devină hărțuitori și să îi ajutăm pe aceștia să își înțeleagă problemele, integrându-i și nu  marginalizându-i.

Ne dorim ca acest proiect să fie implementat cu ajutorul tuturor actorilor din sistemului educațional: elevi, profesori, părinți.

Personal, susțin performanța, dezvoltarea personală și încrederea în sistem a fiecărui elev și tânăr din România/Neamț, asumându-mi, prin ajutor și îndrumare directă, succesul acestui proiect.

Radu Secuiu, Coordonator Tineret PRO România Neamț

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns