Țepari cu conturi fake, în numele unor vedete


Trei indivizi din Piatra Neamț au ajuns după gratii, după ce au creat conturi false de Facebook folosind numele unor vedete, cu scopul de a obține bani. Potrivit Poliției Neamț, aceștia au inițiat campanii umanitare false folosindu-se de numele unor persoane publice.
În urma supravegherii judiciare a trei suspecți, aflați sub măsura controlului judiciar, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț – Biroul Supravegheri Judiciare s-au sesizat de nerespectarea unei obligații impuse de instanță pentru cei trei bărbați, fapt pentru care în data de 20.02.2017 au înaintat propunerea pentru luarea unei măsuri mai severe. Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 39 de ani, toți din Piatra Neamț sunt cercetați pentru faptul că s-au constituit într-un grup infracțional organizat, în cadrul căruia au acționat în mod coordonat, prin crearea de conturi fictive într-o rețea de socializare, pe numele unor persoane publice. Aceștia au inițiat campanii umanitare nereale care, prin natura lor au cauzat prejudicii morale şi de integritate afectând imaginea şi credibilitatea vedetelor în faţa publicului, având ca scop determinarea mai multor persoane de a le trimite sume de bani”, precizează inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.
Foarte multe persoane au căzut în plasa impostorilor, care au reușit să obțină astfel  aproape 34 de mii de dolari și 1000 de lei.  Inițial, cei trei fuseseră puși sub control judiciar, însă ieri instanța a decis înlocuirea acestei măsuri cu arestul preventive pentru 30 de zile.
Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns