Teodorescu despre demisia lui Chitic: „Un act de curaj. Înțeleg ce e în spatele demisiei…”

Demisia din funcția de președinte PNL Piatra Neamț este un act de curaj – asta spune prim-vicepreședintele PNL Piatra Neamț, Constantin Teodorescu. Mai mult, Teo (cum îi spun apropiații) spune că „înțeleg o demisie și ce se află în spatele ei”, fără a da detalii despre culisele gestului lui Chitic, fapt care nu poate decât să alimenteze ipotezele care circulă în mediul politic dar și în afara acestuia, inclusiv că primarul ar fi renunțat astfel la statutul de marionetă pe care i l-au pregătit alții cu grijă, fiind mereu presat și chiar șantajat chiar din interiorul grupului de partid denumit deja „facțiunea Bîrjoveanu”.

„Depinde cum vezi tu lucrurile, așa se interpretează o demisie.
În primul rând o demisie dintr-o funcție electivă nu are nicio legătură cu deja clasica demisie de la un loc de muncă, unde-i cu preaviz, etc.
Ce au în comun toate demisiile, indiferent de unde, este că ele reprezintă un act unilateral, practic nu ai nimic altceva de făcut decât să iei la cunoștință de ea.
Demisia d-lui Dragoș Chitic din funcția de președinte al organizației PNL Piatra-Neamț era, din punctul meu de vedere, una previzibilă. Chiar dacă nimic nu te putea duce cu gândul la acest act, iată că totuși ea a venit.
Funcția de primar nu are nicio legătură cu funcția de președinte de partid la filiala orașului pe care îl administrezi. La fel cum nu este nici obligatoriu să deții ambele funcții.
Am convingerea că filiala PNL Piatra-Neamț va găsi omul pe care îl va propulsa pentru a prelua conducerea filialei, după perioada de interimat.
Probabil întrebarea care este în gândul nostru este aceea, de ce și-a dat demisia d-l Dragoș Chitic. Personal refuz să mă gândesc de ce, pentru că oricum nu va schimba cu nimic decizia dumnealui. Iar de vrem să vedem totul întunecat, așa va fi, dacă vrem să construim, atunci primarul Dragoș Chitic va susține noul președinte al filialei.
Nu este simplu să-ți dai demisia dintr-o funcție electivă, ar suna ca o dezamăgire pentru cei care te-au ales și ți-au acordat toată încrederea lor. Ei bine, nimic mai greșit. Consider că această demisie este, a fost, un act de curaj. Îl cunosc pe omul Dragoș Chitic, iar prin această decizie nu pot spune că a renunțat la lupta politică ce astăzi este împotriva PSD, ci merge mai departe pe administrație, acolo unde poate face mai mult pentru cetățenii orașului.
Nu considerați acest text un laudațio pentru Dragoș Chitic, că nu este! Considerați că înțeleg o demisie și ce se află în spatele ei!”, spune Teodorescu.

Mesajul fostului viceprimar de Piatra Neamț este unul în linia organizației județene PNL care, deși acum ar fi avut muniție contra „scandalagiilor” de la organizația locală, preferă să aibă o atitudine calmă și de minimă reacție, probabil până la momentul în care, oficial, va fi anunțat un președinte interimar.

Din momentul în care a aruncat pe piață „Dramoleta de vineri, de la 8 seara” (anunțarea pe facebook a demisiei din funcția politică și refuzul de  a răspunde la telefoanele jurnaliștilor care cereau detalii), Dragoș Chitic nu a mai venit cu completări. Precizări care ar fi fost mai mult decât obligatorii față de liberalii din Piatra Neamț și față de proprii votanți, în condițiile în care mesajul de acum vine în contradicție cu proporiile mesaje și atitudini de acum un an când el și cei care îl susțineau rupeau ușile la Ludovic Orban pentru a explica cât de necesar este ca primarul să fie și șeful organizației de partid locale.

D.V.

Comentarii Facebook

3 thoughts on “Teodorescu despre demisia lui Chitic: „Un act de curaj. Înțeleg ce e în spatele demisiei…”

  1. Functia de presedinte de organizatie de partid este una politica, nu „electiva”!Domnul Chitic a castigat primaria ca reprezentant al PNL si profitand de conjuctura in care s-a trezit ca vice-primar cu atributii de primar dupa arestarea lui Pinalti.Daca dl. Chitic ar fi candidat independent, nu ar fi avut nicio sansa la primarie!Asa ca, demisia d-lui Chitic nu este un act de curaj, ci un act de tradare a colegilor din PNL cu putin inainte de o batalie electorala!Pastrand proportiile, este ceea ce a facut dl. Vlad Marcoci inainte de alegerile locale din 2008…Asa ca, d-le Teo, nu-l mai sustineti pe Chitic, fiindca nu il mana interesul cetatenilor, ci propriul interes.Veti vedea in curand care este acela!

  2. Act de curaj era daca elibera din functie seful Politiei Locale.

    Admin – Interesanta observatie. Ati comentat la fel si cand Politia Locala facea campanie electorala pt PNL Piatra Neamt?

  3. Bla, bla, bla Teo! Cine se aseamănă se adună. Așa a demisionat și el, dupa două luni, din poziția de viceprimar. Așa înțeleg unii să-și asume o poziția pentru care au primit încrederea colegilor.

    ADMIN – nu mai folositi nume de imprumut pe model „fitil” ca veti fi blocat.

Lasă un răspuns