Telenovelă! Încă o ședință pentru alegerea vicepreședinților CJ Neamț, la 4 luni și jumătate de la alegerile locale

Consilierii județeni nemțeni sunt chemați miercuri la o nouă ședință extraordinară care are pe ordinea de zi alegerea vicepreședinților CJ Neamț. Nu mai știm a câta ședință este cu această ordine de zi, dar toate cele de până acum – convocate ba de tăbăra PSD, ba de cea PNL – nu au avut final concludent, terminându-se cu câte un episod de circ.
Cea de miercuri 17 februarie 2021 a fost convocată de președintele CJ și are loc de ora 15.30, în sala Calistrat Hogaș și este „cu prezența fizică” deoarece în caz că este cvorum și ședința chiar are loc, se va desfășura cu vot secret.
Reamintim că alegerile locale au avut loc în septembrie 2020.
Inițial fusese anunțată o largă coaliție „anti-PSD Arsene”, formată din aleșii PNL, USR/PLUS, Pro România și PMP dar neînțelegerile interne și ofertele subterane de posturi și sinecuri au făcut ca aleșii județeni PMP și cel puțin 2 din cei 3 de la Pro să fi devenit între timp susținători ai alierii cu PSD.
La o ședință anterioară (terminată tot cu balotaj), propunerile taberei PSD au fost Ion Asaftei (ALDE) și Dragoș Chitic (PMP).

D.V.

Lasă un răspuns