Țeapă tot mai clară cu Spitalul Modular! Turcii au anunțat că nu pot livra marfa dar au trimis niște… poze cu containere!


Țeapa cu Spitalul Modular de la Lețcani-Iași devine tot mai evidentă, funizorul turc cerând prorogarea termenului de livrare (mâine, după deja un artificiu realizat pentru amânare) din cauza unor restricții din Turcia și trimițând, pentru a-și proba seriozitatea, niște… fotografii cu niște containere, anunță presa ieșeană.

Asta este ultima știre pe acest subiect, că funizorul nu respectă – previzibil pentru cei care au urmărit această farsă! – termenul de predare, în timp ce, în paralel, un concurent spune că licitația a fost, de fapt, o fraudă, prin care firma turcească a fost admisă la licitație și desemnată câștigătoare, deși nu îndeplinește minime condiții.

Reamintim că întreaga procedură a fost organizată de Euronest, iar banii (13,2 milioane euro) provin de la CJ Iași și CJ Neamț (16 milioane lei, aproximativ 3,2 milioane de euro).

Turcii de la firma SDI Global LLC au trimis astăzi niște fotografii și un clip video cu niște containere filmate exlusiv la exterior, aceasta fiind dovada că… marfa e pregătită.

 

Reamintim că Vestea a atras atenția, încă din urmă cu câteva zile, că toată această afacere este dubioasă, că nu se respectă termenele de livrare. La acel moment, o pretinsă publicație de știri (specializată în fake-news-uri tip ode în favoarea lui Arsene) a și ieșit cu un drept la replică (în locul CJ!) susținând că lumea trebuie să aibă răbdare până pe 19 mai, când e termenul oficial (nou!) de livrare.

Ei bine, astăzi!, turcii au anunțat că nu trimit Spitalul Modular spre România dar au trimis niște poze și filmarea cu niște containere aflate într-o curte, dar nicio imagine cu aparatura aferentă Spitalului Modular.

Cine și de ce a vrut ca 16 milioane de lei din banii nemțenilor să fie băgați într-o afacere care pare tot mai dubioasă, la Iași, cu o firmă dubioasă din Turcia, înțelegeți din printscreenurile de mai jos:

1. Momentul votului

2.Mesaje auto-laudatio

 

3.Turul televiziunilor, ca să vadă toată țara…

 

Daniel Vinca

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns