TĂVĂLUG! / Fost viceprimar cercetat de DNA pentru deturnarea destinaţiei subvenţiei APIA pentru păşune

DSC_0176a

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Zăneşti, Ioan Dumitru, va fi cercetat de D.N.A. Bacău pentru deturnarea destinaţiei subvenţiei A.P.I.A. Cazul a fost cercetat, câteva luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ care, la finele lunii noiembrie, a declinat competenţa către procurorii AntiCorupţie, apreciind că “există indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 18 indice 2 alineatul 1 din Legea 78/2000”.

Paragraful de Legea (numită “pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie) 78/2000, menţionat de procurorii nemţeni, nu anunţă nimic bun pentru Ioan Dumitru (actualmente preşedinte Asociaţie, dar şi fost viceprimar al comunei, după Revoluţie):
“ART. 18^2

  • Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.

În preambulul actului de declinare a competenţei, procurorii nemţeni mai menţionează “Din verificările efectuate de organele de cercetare penală, a rezultat că sumele de bani încasate în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă în campaniile din 2012-2014 de Asociaţia Crescătorilor de Taurine Zăneşti, a căror destinaţie a fost schimbată nelegal de Dumitru Ioan şi Şerban Dumitru, provin din fonduri nerambursabile din bugetele comunităţilor europene, acordate de APIA Neamţ.

Drept urmare, procurorul de caz A DISPUS: “declinarea competenţei de soluţionare a cauzei şi trimiterea dosarului către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău. Asta deoarece, prin lege, deturnările destinaţiei sau eventualele fraude cu fonduri europene sunt cercetate exclusiv de D.N.A.

DSC_0176ab“Schimbarea nelegală de destinaţie a banilor”, invocată de procurori, duce cu gândul că banii care – prin lege!!! – pot fi cheltuiţi doar pentru întreţinerea pajiştilor au ajuns să acopere alte scopuri. Sau că, eventual, facturile sau alte documente de plată justificative (prin care au plecat banii APIA din conturile Asociaţiei) vizau achiziţii de bunuri şi servicii considerate neeligibile (adică nejustificate sau nedecontabile prin ghidurile de proceduri ale schemei de subvenţionare). Altfel spus – în principiu vorbind – se acoperă suma respectivă cu produse şi plăţi de orice natură, de unde pot fi luate facturi, pentru ca banii să urmeze apoi alte trasee.

Revenind la cazul de la Zăneşti, ancheta procurorilor nemţeni a pornit de la nemulţumirea unor crescători, iniţial membri ai asociaţiei, care au acuzat faptul că după ce Ioan Dumitru şi-a văzut sacii în căruţă (adică înscrisă asociaţia şi numai bună de a concesiona suprafaţa de păşune şi de a lua subvenţie PE BAZA NUMĂRULUI DE ANIMALE ALE TUTUROR MEMBRILOR FONDATORI), preşedintele a devenit inabordabil şi netransparent în a explica unde s-au dus miliardele de lei vechi.

Lumea din sat spune că, de fapt, în spatele liderilor din acte ale asociaţiei s-ar afla şi alte persoane, importante din zonă: “Ei sunt de suprafaţă. Mai ales Didi (n.r. – Şerban Dumitru). Alţii au tocat banii ăştia…”.

Nu este singura asociaţie de crescători de animale din Zăneşti care primeşte subvenţie pentru păşune. Rămâne de văzut dacă şi alţi şefi de asociaţii de crescători de animale (din Zăneşti sau din alte comune ale judeţului Neamţ) nu vor simţi brusc nevoia, în următoarea perioadă de timp, să meargă să se spovedească. Nu doar pe la preoţi ci şi pe la curioasele feţe de la D.N.A. sau din alte Parchete…

PRECIZARE: Anchetele şi celelalte fazele premergătoare din procesul penal nu pot să înfrângă prezumţia de nevinovăţie.

Daniel VINCA

Pe aceeaşi temă:
Răzmerita crescătorilor de animale din Grinties

Comentarii Facebook

One thought on “TĂVĂLUG! / Fost viceprimar cercetat de DNA pentru deturnarea destinaţiei subvenţiei APIA pentru păşune

  1. Trebuie sa recunoastem, ca de 25 de ani, se fura cu o frenezie, demna de o cauza mai buna. Cu „scoala” sau fara, unii s-au orientat spre cate un partid, punandu-si in valoare papagalul, spiritul organizatoric si nu in ultimul rand, dibacia la facut smecherii. Uitandu-ne la oricare dintre primarii actuali, de la noi sau d-aiurea, toti au un numitor comun…. Stiu sa faca bani si sa „hraneasca” partidul. Ca totul se face si cu complicitatea sau sub obladuirea unor institutii, nu mai e de mult timp doar o supozitie..

Lasă un răspuns