Tăriceanu, în vizită în Neamţ

tariceanu_plr_86889600 

Şeful Senatului, Călin Popescu Tărceanu se va afla joi, 11 septembrie, într-o vizită în Neamţ. Nu va fi vorba de o vizită administrativă ci de una politică – spun sursele vestea.net – legată mai mult de organizarea PLR (Partidului Liberal Reformator) în judeţ.

Detaliile orare ale liderului liberal – aripa USL – vor fi bătute în cuie joi dimineaţa. În principiu, Tăriceanu va ajunge în Neamţ pe la prânz iar în prima parte a programului va avea o întâlnire cu aleşi locali din mai multe judeţe ale Moldovei. Apoi, pe la ora 16, ar urma o conferinţă de presă după care şeful Senatului va pleca spre Iaşi unde se va îmbarca la bordul unui avion cu care trebuie să ajungă urgent la Bucureşti pentru o acţiune de protocol.

În acest moment PLR Neamţ îl are ca preşedinte interimar pe omul de afaceri Ioan Asaftei. De la numirea lui Asaftei ca organizator al filialei judeţene, PLR şi-a îmbogăţit zestrea de aleşi şi cu deputatul Dorinel Ursărescu, ex-preşedintele PNL Neamţ. Cum votul lui Ursărescu este foarte important pentru gruparea Tăriceanu (inclusiv în relaţia cu PSD), rămâne de văzut cine va conduce în continuare această filială şi dacă lucrurile se vor tranşa cu ocazia acestei vizite.

Programul lui Tăriceanu în Neamţ va fi cantonat în sălile de la Hanul Răzeşilor, locaţie care îi aparţine lui Asaftei, amănunt care poate fi privit ca un avantaj al terenului propriu pentru actualul interimar.

 

D. VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns