Tarcău – Bărbat căzut de pe pod, salvat de pompieri

Un tânăr în vârstă de 35 de ani nu va uita curând noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a căzut de pe un pod, în Tarcău. Un apel la 112 i-a alertat pe cei de la ISU Neamț și Ambulanță, care au trimis în scurt timp echipele de salvatori la fața locului.
Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, despre faptul că o persoană (M.M), de sex masculin, în vârstă de 35 ani, a căzut de pe pod pe marginea râului Tarcău, localitatea Tarcău, județul Neamț. La locul intervenției s-au deplasat 3 subofiţeri de la punctul de lucru Bicaz cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și 4 subofițeri cu un autoturism de serviciu și o barcă de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț, precum un echipaj SMURD”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț.
Ajutați de voluntari din cadrul SVSU Tarcău, pompierii militari au scos victima de sub pod, aceasta fiind preluată de către echipajul SMURD și transportată la UPU Piatra Neamț, fiind suspectată de fractură a șoldului drept.

Alex SÎRBU

Lasă un răspuns