Țapu, replică pentru Arsene: „Să te duci după Dragnea!”

Eugen Țapu atacă, Ionel Arsene răspunde și – acum! – răspunde din nou Eugen Țapu. Primele 2 episoade din duel au apărut în Vestea așa că acum apare și acest drept la replică remis de senatorul PNL.
Până la ce nivel duc discuția politicienii e strict o problemă de atitudine, de mesaj și e treaba și responsabilitatea lor…
Conform legii, responsabilitatea pentru declarații (politice sau de altă natură) le revine în totalitate. (Redacția VESTEA)

Cititi si Senatorul Eugen Țapu, acuze către Ministerul Sănătății și către Președintele CJ Neamț
Arsene, către Țapu, pe subiectul Spital: „Nu confundați țevile de la canalizare cu perfuziile!”

DREPT LA REPLICĂ

”Ionele, înainte să te duci după Dragnea, mai cârpește o stradă, un podeț, mai dă drumul la o investiție”

Aflu dintr-un ziar local că Ionel Arsene, între două tăieri scurte de panglici,  îmi dedică din timpul său. Într-un soi de comunicat de presă ce se vrea ironic, nefericitul președinte al Consiliului Județean Neamț vorbește despre activitatea mea, supărat că l-am întrebat despre datoriile Spitalului Județean de Urgență Neamț. Da, spitalul în care corpul medical abia mai poate lucra, spitalul în care pacienții vin cu medicamente și lenjerie de acasă, spitalul în care intri cu o boală și ieși cu altele. În mod normal nu ar trebui să-i răspund, orice minut dedicat acestui personaj fiind timp pierdut. Numai că, dintr-o nefericită întâmplare, Ionel Arsene gestionează, prost de altfel, problemele unei întregi comunități și, indiferent de supărările pe care i le produc, acestea rămân. De altfel, însăși prezența sa în fruntea Consiliului Județean Neamț este un afront adus sutelor de mii de nemțeni.

”Ionele, lasă declarațiile și apucă-te de treabă. Au trecut trei ani și județul arată jalnic. Nu mai poți păcăli pe nimeni cu inaugurări de șantiere doar când vine vreun ministru. Ionele, știm cu toții că îți place să apari la televizor, în ziare, știm că-ți place să mimezi munca și să te consideri important. Numai că, între două ședințe foto, rezolvă și problemele din Spitalul Județean. Din când în când, mai treci și pe acolo, mai vorbește cu medicii, cu asistentele. Nu ar fi rău să intri prin saloane, să stai de vorbă cu pacienții. Ionele, a gestiona probleme unui județ este o treabă mai serioasă decât să schimbi valută în piața din Tg. Neamț. Nu este pentru oricine. Dacă viața te-a adus pe un scaun călduț, fii bărbat și lasă ceva în urmă.

Acum, să nu te superi că îți mai semnalez problemele din județul pe care-l conduci. În loc să dai comunicate de presă otrăvite, mai bine te-ai apuca de treabă. Cât privește activitatea mea parlamentară, Ionele, dragă, pe site-ul Senatului ai să o vezi pe toată. Sunt peste 140 de intervenții, interpelări, întrebări și declarații politice pentru colegii tăi miniștri, mulți dintre ei nepricepuți, ca și tine, să tot fie vreo 48, peste 44 luări de cuvânt în plen, iar propuneri legislative 33. Eu nu pierd timpul, Ionele. Dacă e să compar cu activitatea ta de parlamentar, îți amintesc că te-ai ”remarcat” doar prin depunerea jurământului. Iar dacă batista mea îți provoacă neplaceri, află că este mai onorabilă decât șosetuțele cu care ne-ai încântat. Cu sau fără șosetuțe, Ionele, dragă, înainte să te duci după Dragnea, mai cârpește o stradă, un podeț, mai dă drumul la o investiție. Lasă ceva în urmă, pentru că, după (știi tu la ce mă refer), tot aici, în Piatra ai să te întorci”.

Eugen Țapu Nazare
Senator PNL Neamț

Comentarii Facebook

One thought on “Țapu, replică pentru Arsene: „Să te duci după Dragnea!”

Lasă un răspuns