Tânăr din Gârcina-Neamţ dispărut în Ardeal! Dacă-l vezi, sună la 112!

Polițiștii caută un tânăr de 26 de ani, pe nume Teoharie Andrei, din Gîrcina, plecat de la domiciliu din  data de la începutul lunii mai a.c. 

La data de 15 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați de un bărbat, de 29 de ani, cu privire la faptul că fratele său, Teoharie Andrei, de 26 de ani, din Gîrcina, a plecat voluntar de la domiciliu în urmă cu aproximativ 2 săptămâni în localitatea Bilbor din județul Harghita și nu a mai revenit.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că la data de 11 mai a.c., persoana dispărută ar fi fost observată în timp ce se deplasa pe jos, pe o stradă din localitatea Huedin, judeţul Cluj.

În momentul dispariției, Teoharie Andrei era îmbrăcat cu un hanorac de culoare albastră, cu pantaloni de culoare maro, încălţat cu adidaşi de culoare albă, având pe cap o şapcă albă.

Persoana dispărută prezintă următoarele semnalmente: înălţime de aproximativ 1,60 m, 65 kg, ochi albaştri, faţă ovală, păr şaten, tuns scurt, ten măsliniu, având ca semn din naştere la încheietura braţului drept, o pată maronie tip aluniţă.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea  acestuia, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112.

V.N.