Sute de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor nemțene

 

• infrastructură rutieră modernă pe Valea Muntelui
• drum expres Piatra Neamț – Bacău

Cea mai importantă zonă turistică a județul Neamț, Valea Muntelui, va fi străbătută doar de drumuri modernizate. După ce anul trecut a fost reparată legătura rutieră între orașul Bicaz și Lacul Roșu, pe care s-a turnat covor asfaltic, în cel mai scurt timp vor începe lucrările de modernizare a sectorului de drum cuprins între Bicaz și Poiana Largului, unde experții au identificat 77 de puncte de calamitate. Contravaloarea lucrărilor de consolidare și modernizare pe acest traseu este de 476 milioane de lei, exact 100 milioane de euro. Săptămâna viitoare se va turna covor asfaltic și pe drumul Piatra Neamț – Bicaz.
Veștile bune pentru participanții la trafic și în special pentru turiști au legătură și cu drumul județean DJ 155F, cunoscut drept Axial, care face legătura între localitățile Izvorul Muntelui și Durău. Acesta va intra în modernizare și consolidare, urmând a fi redat circulației la cele mai înalte standarde. Cu această lucrare se va încheia proiectul început anul trecut, când Consiliul Județean Neamț a asigurat finanțare și s-a executat asfaltarea primilor 12 kilometri, între localitățile Bistricioara și Durău.
Punând laolaltă toate aceste proiecte, problemele întâmpinate de către participanții la trafic vor dispărea. „Unul dintre obiectivele principale ale mandatului meu de președinte al Consiliului Județean este dezvoltarea turismului în Neamț. Prin punerea la punct a rețelei de drumuri din Vestul județului, în special a celor din jurul Masivului Ceahlău, a Lacului Izvorul Muntelui și spre Cheile Bicazului, am convingerea că zona aceasta a Neamțului va deveni extrem de atractivă pentru foarte mulți turiști. Știu că județul nostru era ocolit de către vizitatori din cauza stării proaste a drumurilor. Iată, acum, prin aceste proiecte de infrastructură rutieră, deschidem porțile județului pentru turiști. Statisticile ne arată că de la an la an, numărul celor care ne vizitează județul este în creștere. Odată cu modernizarea căilor rutiere, am convingerea că numărul lor va crește semnificativ. Pe lângă turiști, beneficiari ai acestei strategii a Consiliului Județean sunt și proprietarii spațiilor de cazare – hoteluri și pensiuni, care vor contribui la creșterea economiei județului“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Drumuri și poduri județene în Neamț, modernizate cu 200 milioane de euro

Consiliul Județean a demarat procedurile de achiziție pentru reabilitarea si modernizarea unui număr de 72 obiective de infrastructură – poduri și drumuri județene, în valoare totală de aproximativ 588 milioane lei, peste 123,5 milioane de euro. Aceste obiective vor fi finanțate din Fondul Național de Dezvoltare și Investiții, gestionat de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză. De asemenea, Consiliul Județean Neamț are în evaluare tehnică și financiară reabilitarea și modernizarea unui număr de 44 obiective de infrastructură (poduri și drumuri județene), prin PNDL, pentru care s-au semnat contractele de finanțare, în valoare de 350 milioane de lei, echivalentul a 73,5 milioane de euro. „Sper ca în cel mai scurt timp să demarăm execuția acestor proiecte. Referitor la lucrările de execuție pentru Axa Prioritară Piatra-Neamț – Mărgineni – Făurei – Horia – limită cu județul Bacău, a fost actualizată valoarea de execuție a lucrărilor, estimându-se la 170 milioane lei. În etapa următoare se va relua procedura de achiziție, deoarece la prima licitație nu s-a prezentat nici un constructor“, a mai declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Drum expres Piatra Neamț – Bacău

Pe lângă aceste numeroase proiecte care vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, județul Neamț va fi străbătut și de un drum expres, care va fi construit de la zero. „Pentru prima dată în ultimii 30 de ani se va construi un drum expres nou, pornit de la zero, între Piatra Neamț și Bacău, fapt ce va oferi municipiului Piatra Neamț o nouă perspectivă din punct de vedere economic și turistic. Acest drum va fi construit cu fonduri europene nerambursabile “, a mai precizat președintele Ionel Arsene.
La momentul actual se realizează studiul de fezabilitate, care costă aproximativ 15 milioane de lei, urmând a demara procedura de achiziție pentru cel care va întocmi proiectul.

 

C.J. Neamț

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns