Sute de copii, bătuți și neglijați de proprii părinți!


Aproape 650 de copii din județul Neamț au fost pe parcursul anului trecut victimele unei forme de abuz, informează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Cele mai multe cazuri s-au petrecut chiar în familie, acolo unde normal ar fi ca un copil să găsească toată dragostea și sprijinul de care are nevoie.
Toate aceste situații au fost instrumentate de specialiștii Serviciului de prevenire și intervenție rapidă în cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copilului. Comparativ cu anul 2015, când au fost înregistrate 648 de cazuri, se constată o scădere foarte ușoară, numărul cazurilor de maltratare a copiilor fiind în continuare nedorit de mare. Cele mai multe situații de abuz asupra copiilor consemnate anul trecut au fost de neglijare, la fel ca și în 2015, semn că în continuare mulți părinți nu realizează responsabilitatea pe care o au de a asigura copiilor cele mai bune condiții de dezvoltare fizică și psihică. Au fost înregistrate și cazuri de abuz fizic, sexual, emoțional sau cazuri de delincvență juvenilă. În vederea diminuării efectelor abuzurilor asupra copiilor, specialiștii DGASPC au acordat servicii sistemice (evaluare, consiliere psiho-socială, consiliere juridică) în colaborare cu autorităţile locale şi cu sprijinul resurselor comunitare în 890 de cazuri (astfel de servicii fiind acordate atât în cazurile de abuz cât și în toate cazurile sesizate ca fiind de risc pentru copii). În cazurile grave, s-a luat decizia separării copiilor de părinți întrucât se aflau în pericol, fiind instituite 37 de măsuri de de protecție specială (16 plasamente de tip rezidențial, 4 plasamente de tip familial, 16 plasamente la asistenți maternali profesioniști și 1 plasament în Centrul Maternal). De asemenea, în cazul minorilor care au comis fapte penale dar nu au împlinit vârsta răspunderii penale s-au dispus 10 măsuri de supraveghere specializată în familie.
Abuzurile asupra copiilor se produc din nefericire, în majoritatea cazurilor, în familie, semn că în continuare societatea românească este guvernată de tabuuri și prejudecăți care conduc la tot felul de anomalii. Statistic, avem în medie aproximativ 2 copii abuzați zilnic, ceeea ce este nefiresc într-o țară europeană. Toţi copiii au dreptul la o viaţă fără violenţă și de aceea trebuie să facem totul pentru a nu tolera nici o formă de abuz și de a denunța imediat astfel de fapte atunci când există suspiciuni în acest sens“, a precizat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Alex SÎRBU

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns