Suspecți de tâlhărie reținuți

Doi tineri, dintre care un minor de 15 ani, au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de tâlhărie, informează IPJ Neamț.
În ziua de 24 octombrie, lucrători din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț , au fost sesizați de o femeie de 50 ani din municipiu, despre faptul că în cursul aceleași zile a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, fiind deposedată de către persoane necunoscute de o geantă în care se afla suma de 200 lei și documentele personale. În urma cercetărilor, lucrători din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat la data de 28 octombrie, pe raza municipiului, doi suspecți cu vârste de 21 și 15 ani, ambii din Piatra Neamț . Polițiștii au dispus reținerea suspectului major pentru 24 ore pe baza de ordonanță de reținere, iar la data de 29 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamt a luat măsura controlului judiciar pentru 60 zile împotriva acestuia”, a precizat inspector Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Minorul este cercetat în stare de libertate și urmează să fie expertizat pentru stabilirea discernământului. Pe parcursul cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat integral și restituit părții vătămate.
Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns