Surse: Vineri dimineaţa, toate autobuzele şi microbuzele Troleibuzul rămân în garaj! Efectul neplăţii compensaţiei de către Primăria Piatra Neamţ…


Informaţia care circulă de dimineaţă cum că la Troleibuzul este iminent un blocaj pentru că primăria Piatra Neamţ nu plăteşte compensaţia (cum stabileşte şi legea dar şi contractele Primăriei semnate anterior), este confirmată de sursele Vestea dar la un mod şi mai grav: chiar de mâine dimineaţă (vineri, 4 octombrie), TOATE mijloacele de transport cu care operează acum firma (autobuze şi troleibuze) nu vor mai pleca în cursă.

Şansele ca mijloacele de transport să rămână în garaj sunt foarte mari, peste 90 la sută, minunea de 10 la sută putând consta în demesul conducerii firmei de a convinge furnizorul de combustibil să mai accepte o alimentare în această seară. Dar o alimentare acoperă doar o zi de activitate aşa că dacă blocajul nu intervine mîine dimineaţă, va avea loc poimâine.

Reamintim că pentru „a fi pe zero”, Troleibuzul are nevoie de o subventie lunară de circa 7-8 sude de mii de lei. De ani de zile la Neamţ era o situaţie atipică faţă de restul ţării, aici subvenţia fiind acoperită de Consiliul Judeţean, nu de UAT-urile care fac parte din ADI Urbtrans şi ai căror locuitori sunt beneficiarii transportului subvenţionat.

Apariţia unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului a clarificat clar problema, interzicând CJ-urilor să mai subvenţioneze transportul local şi plasând această sarcină (aşa cume  în toată ţara şi e şi moral şi legal) administraţiilor locale.

Dacă până acum, din funcţiile deţinute – viceprimar/preşedinte ADI Urbtrans, director ADI Urbtrans, primar – Dragoş Chitic a susţinut mereu necesitatea subvenţionării Trolebuzului, cu adevărate pledoarii în faţa camerelor tv la conferinţe de presă sau în postările de pe facebook, din momentul în care problema financiară a ajuns (aşa cum este corect) şi în curtea Primăriei Piatra Neamţ, primarul a schimbat placa şi retorica sa s-a axat pe „nu avem bani”, „management dezastruos la Troleibuzul”.

Este destul de ciiudat ca cineva să vorbească despre aşa ceva în condiţiile în care, ani de zile, subvenţia CJ ajungea la firmă doar după ce documentele erau avizate de ADI Urbtrans unde Chitic era director. Adică ani de zile, când banii erau daţi de CJ, şi ca primar dar şi ca responsabil care semna acele documente, Dragoş Chitic nu a spus nimic despre vreun management deficitar, cum face acum…

Precizare importantă: locuitorii din Piatra Neamţ sunt, după spusele celor de la CJ, 80 la sută dintre beneficiarii transportului cu mijloacele firmei Troleibuzul. Noi opinăm că, de fapt, procentul e mai mare, chiar de peste 90 la sută…

Şi nici aserţiunea primarului conform cărei Primăria nu poate da bani pentru că e vorba de o firmă a CJ nu stă în picioare atâta timp cât multe administraţii locale plătesc subvenţii pentru transportul public de călători chiar şi la firme private (inclusiv la Roman unde este vorba tot de un primar de la PNL).

Ca fapt divers, Vestea a publicat în urmă cu 2-3 ani mai multe articole în care arătam injusteţea finanţării Troleibuzului de către CJ. La acea vreme, primarul Dragoş Chitic nu a avut nimic de opinat, că doar banii plecau de la CJ şi – scump sau ieftin – beneficiau pietrenii cărora el le spunea câtă grijă are de ei.

CADO 500.000 lei lunar de la CJ pentru Troleibuzul! Ce s-ar putea face cu aceşti bani?

Troleibuzul SA – TRAI NINEACĂ! 60 de miliarde de lei (vechi) – subvenţii de la CJ, pe an! 5 miliarde lei (vechi) – plata conducerii!

Mai sus sunt doar două exemple dintr-o serie de articole, din vremea în care Dragoş Chitic spunea de câte ori avea ocazia că „Vestea minte!”. Nu, Vestea nu a minţit, în schimb primarul învârte (ne)adevărurile după cum îi convine lui, politic sau altfel.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Surse: Vineri dimineaţa, toate autobuzele şi microbuzele Troleibuzul rămân în garaj! Efectul neplăţii compensaţiei de către Primăria Piatra Neamţ…

  1. Dar, cum ramane cu aceia care platesc abonamente?!Aceasta situatie este rezultatul politicii de subventionare care nu ar fi trebuit sa existe , cu exceptia facilitatilor pentru elevi!cCine merge cu autobuzul, sa plateasca bilet!!!

Lasă un răspuns