Surse: Consilierilor locali PSD li s-a cerut să fie „mai activi și mai vocali!”

Consilierii locali PSD de la Piatra Neamț au primit sarcină chiar de la șeful PSD Neamț să fie mai activi, mai implicați, mai vocali, anunță surse Vestea. Ionel Arsene a participat joi la ședința Biroului Municipal al PSD Piatra Neamț și în acel context și-a exprimat dorința de a-i vedea pe aleșii locali PSD de la Piatra Neamț mai apropiați de nevoile comunității dar și de bătăliile politice pe care PSD le are de purtat în acești doi ani.

Aceleași surse spun că în contextul validării unei liste lungi de noi membri, șeful PSD Neamț i-a întrebat pe colegii de la Muncipiu de ce nu ar fi un Birou Muncipal PSD, mai numeros „cu 50-60 sau chiar 70 de membri?”.

Solicitarea lui Arsene de implicare mai accentuată a aleșilor locali de la Piatra Neamț i-a cam bulversat pe unii dintre aceștia, învățați că e de ajuns să meargă la ședințele de CL și să voteze doar pe baza unei decizii politice luate deasupra lor. A fi mai implicați și mai vocali ar însemna pentru consilierii locali pietreni să citească hotărârile de CL și anexele stufoase (toți, nu doar câțiva), să le înțeleagă, să ceară lămuriri acolo unde au nedumeriri, să mai citească și legi și alte prevederi de background și să aibă – uf! – atitudine.

O postare făcută de Ionel Arsene după respectiva ședință, confirmă măcar parțial informațiile ajunse la Vestea din alte surse.

„Ieri, am participat la ședința săptămânală a Biroului Municipal al PSD Piatra Neamț, unde m-am bucurat să regăsesc aceeași echipă energică și dornică să demonstreze că avem cea mai puternică organizație de partid, cu oameni care își doresc să schimbe in bine viața comunității din care fac parte.

În ședință, s-au validat peste 100 de noi înscrieri în Partidul Social Democrat- Organizația Piatra Neamț, continuând astfel creșterea numărului de membri. Acest aspect, precum și faptul că PSD se va prezenta în fața alegătorilor cu candidați bine pregătiți, care își iubesc țara și o reprezintă cum se cuvine la nivel european, ne dau încredere că rezultatele la alegerile europarlamentare ce urmează vor fi pe măsura și vom câștiga din nou.

Ca de fiecare dată, am constatat că ehipa PSD Neamț este unită și puternică. Le mulțumesc tuturor!”, spune Arsene pe un ton mobilizator.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns