Printre proiectele de HCL pe care consilierii locali trebuie să le voteze în ședința de CL de joi se află și cel referitor la finanțările acordate unor ONG-uri. De departe, cel mai interesant și care sigur își merită banii este cel numit „Curtenii lui Ștefan cel Mare și Garda de Onoare la Curtea Domnească”, propus de APIN (Asociația Profesorilor de Istorie din Neamț) și care, în esență, are același template ca „Străjerii Cetății Neamțu’ „.
Principalele ținte ale proiectului sunt, evident, înființarea și echiparea respectivului Detașament de gardă.
Este vorba despre 12 curteni, 12 stegari, 1 căpitan și un vornic, adică atât de ținute, echipament militar și alte elemente de logistică.
Coordonatorii proiectulii sunt prof. Elena PREDA, inspector școlar disciplina Istorie la Inspectoratul Școlar Județean Neamț și prof. dr. Dorina-Luminița DREXLER – Colegiul Național „Petru Rareș” iar Reprezentantul legal în relația cu CL este prof. Cristiana ȘOIMARU, Președinte APIN Neamț.
„Monumentele istorice depun mărturie tăcută asupra istoriei, însă atunci când reușești să dai viață acestor monumente prin reprezentare cât se poate de fidelă prin reinterpretare istorică, și mai mult decât atât, să implici tineri în astfel de acțiuni, poți să ai certitudinea că ai făcut eforturi să pui în valoare istoria locală.
În secolele XIV-XV Curtea Domnească beneficia de o Gardă de onoare respectată, formată din curteni (boieri mici) care avea menirea să reprezinte puterea curții, să asigure securitatea zonei și să dea poporului sentimentul că în orice situație acesta va fi apărat.
Astăzi, Garda de onoare reconstituită ar avea rolul de a pune în valoare patrimoniul moștenit, ar da viață Curții Domnești, ar fi un exemplu pentru istoria trăită și redescoperită a acestor locuri de poveste”, spune Elena Preda.
Și s-ar putea spune că respectiva profesoară de istorie are „mână bună” în facerea unor astfel de proiecte, ea fiind cea de numele căreia se leagă înființarea Ordinului „Străjerii Cetății Neamțu’ ” (vezi la finele articolului un documentar pe acest subiect).
În acest moment, Străjerii de la Târgu Neamț sunt coordonați de preotul Marian Filip dar existența acestora nu poate fi etichetată decât „amazing”, după cum exclamă turiștii străini care ajung la cel mai important obiectiv turistic din judeul Neamț. Tinerii frumoși din această ceată medievală, sunt admirați și fotografiați la greu nu doar la momentele oficiale la care participă ci sunt solicitați și la evenimente private pentru că reprezintă, în cel mai frumos sens, o pată de culoare proiectată din istorie spre zilele noastre.
Așa că înființarea și menținerea acestei Gărzi la Piatra Neamț nu poate fi decât o inițiativă și o acțiune benefică. Și, dincolo de înființare, continuarea activității este adevărata probă de foc. Printre alte detalii de culise, un astfel de grup se formează, în general, din elevi de liceu. Aceștia sunt instruiți și apoi vine clasa a 12-a, bacalaureatul și mulți dintre ei își iau zborul spre centrele universitare. Astfel că instructorul unui astfel de Ordin are – dincolo de multe responsabilități generate de antrenarea lor și de participarea la evenimente – și sarcina de a recruta și forma permanent membri pentru această Gardă.
Mai jos, toate proiectele care au fost propuse de ONG-uri, avizele și sumele de bani propuse de Comisia care le-a analizat:

Din titluri (și din istoricul anilor trecuți, în unele cazuri) se poate deduce că unele proiecte vor fi chiar interesante și vor genera fie efecte de vizibilitate (turiști, ca perspectivă), fie implicarea copiilor și tinerilor și recompensarea, fie și simbolică a acestora.
La fel de bine se observă și unele concursuri sau competiții care par organizate mai mult pentru a satisface unele orgolii, pentru a întoarce, prin reciprocitate, unele servicii.
Vestea rămâne consecventă ideii că astfel de finanțări nu ar mai trebui să acopere contravaloarea unor tipărituri (pliante, cataloage) care stârnesc o cotă mică de interes, a unor simpozioane de nișă făcute parcă pentru a mulțumi unor universitari/șefi de federații care dau note sau coordonează doctorate sau decid arbitri/competiții importante pentru cariera personală a unora. De asemenea, ar trebui să existe un echilibru între banii din aceste finanțări care ajung real în premierea, dezvoltarea, promovarea copiilor (și a zonei) și cei care acoperă cazări pentru „invitații de la București”, „mese festive pentru invitați”, „indemnizații lectori”, „barem arbitraj”, „plată comisie” etc.
Și din acest punct de vedere, proiectul APIN este unul ancorat în aceste vremuri și în ideea de oportunitate de dezvoltare.
Mai jos, documentarul cu „Străjerii Cetății Neamț”, cei care pot fi considerați frații mai mari ai oștenilor/curtenilor din Garda de la Curtea Domnească.
D.V.