”Suflete de slugă”! Ei sunt cei care au votat “canonizarea” şefului de partid Leoreanu drept cetăţean de onoare! VIDEO

<<Porunca a VII-a – Sa nu preacurvesti! Suflete de sluga!>> este numele unei piese, cu versuri geniale!, a cunoscutului cantautor Florin Chilian (vezi la finalul textului).
Cu siguranţă cei 13 consilieri PNL de la Roman care au votat ieri conferirea titlului de Cetăţean de onoare şefului de partid (deputatul, ex-primar, Laurenţiu Leoreanu) nu au auzit acest mesaj, altfel poate s-ar fi gândit de două ori înainte de a ridica mâinile ca nişte piese metalice dintr-o maşinărie de vot.

Reamintim că din punct de vedere politic, Leoreanu este preşedinte al Organizaţiei PNL Roman şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. În caz că un consilier local ajunge în situaţia de a fi dat afară din partid, CAZ ÎN CARE ÎŞI PIERDE ŞI MANDATUL DE ALES LOCAL, propunerea este făcută de Biroul Organizaţiei Locale (condusă de Leoreanu) şi validată de organizaţia judeţeană (unde Leoreanu este printre liderii cu greutate şi circulă vorba că în curând ar putea fi chiar No. 1).
Mai mult, toţi aceşti consilieri locali PNL care au votat ieri proiectul respectiv au ajus pe lista de candidaţi doar cu binecuvântarea lui Leoreanu.

PNL Roman are în CL Roman 15 aleşi locali (din totalul de 21). Doi dintre aceştia au lipsit, fiind vorba, din informaţiile noastre de Miluţă Scutaru şi Dana Lăcrămioara Păiuş. Îi publicăm mai jos pe ceilalţi 13 care au votat cu onor pentru „onoarea” şefului lor cu menţiunea că rămâne ca o întrebare retorică cum ar fi ridicat sau nu mâna şi cei doi absenţi dacă erau la şedinţă?

Începem, fireşte, cu primarul Lucian Micu, fostul adjunct al primarului Leoreanu şi subordonat şi el politic aceluiaşi preşedinte de organizaţie:

Şi acum, cei 13 aleşi trimişi în Consiliul Local Roman de către alegători să rezolve problemele comunităţii nu să pună încă o cărămidă la dezvoltarea unui cult al personalităţii ajuns deja în faza în care frizează patologicul:

Aţi văzut: avocaţi, profesori, economişti, ingineri. Oameni cu pregătire, cu cv-uri rezonabile care au ajuns (au fost puşi) în situaţia mai mult decât penibilă de a fi etichetaţi în discuţiile publice drept „slugile lui Leoreanu”.

Mai jos, melodia şi versurile lui Florin Chilian care descriu de minune situaţia din Primăria şi Consiliul Local Roman. Fără număr!, cum sunt şi hotărârile în care „propria conştiinţă” (invocată de lege pentru votul pe care trebuie să-l dea un consilier) este înlocuită cu votul la ordin, de la şeful de partid, pentru şeful de partid.

Daniel VINCA

 

 

Comentarii Facebook

2 thoughts on “”Suflete de slugă”! Ei sunt cei care au votat “canonizarea” şefului de partid Leoreanu drept cetăţean de onoare! VIDEO

  1. leonard lchiriloaei (sic !) comportament de sluga de mic. Fost elev al lic. Roman Voda, prin 1990-1991 ii lustruia dosul lui Tarata Titisor (nepotul – de pe frate- al lui Tarata Culita) care era potent financiar…dar care se comporta civilizat. achiriloaei in schimb, comportament grobian, mers de ”gorila”…avea obiceiul sa loveasca pe toti cei care treceau prea aproape de el si de ”seful”…avea o lovitura preferata….cu cotul in fata adversarului. Conditie obligatoire : toti advesrsarii trebuiau sa fie mai mici ca fizic si varsta…altfel nu se ”incorda”…
    Repet…comportament de sluga de mic…

  2. iarta-ma domnule redactor dar nu am inteles nimic din articol.Au votat si nu trebuia sau nu merita domnul ex primar titlul, ori sunt slugile lui, cei 13, nu inteleg…Nu trebuia sa voteze PNL-istii, dar cine?Doar leureanu nu se ducea la sprit cu PSD-stii…din cate il cunoasc il caracterizeaza modestia, este om destept cu cuvintele la el si nu merita , nici intr-un caz „apelativele „de hot, smecher, ignorant sau dispretuitor…Eu as putea sa inclin capul in fata lui in semn de admiratie si respect?

Lasă un răspuns