Stupoare la PNL Neamț! „Am aflat de demisia domnului Chitic și noi, tot de pe facebook!”

Stupoare maximă la PNL Neamț după anunțul făcut de Dragoș Chitic că demisionează din funcția de președinte al PNL Piatra Neamț.

„Vă rugăm să ne scuzați dar nu avem încă o reacție la acest gest. Serios, și noi am aflat de demisie de pe facebook, nu a fost depus niciun document la partid, în mod oficial. Suntem efectiv uimiți”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Neamț, avocatul George Lazăr care a adăugat că organizația județeană va veni în cel mai scurt timp cu un punct de vedere oficial.

Acest răspuns sumar arată măcar încă un amănunt foarte important: nu doar că Dragoș Chitic și-a dat demisia înainte de alegeri (ca un general care pleacă din fruntea trupelor înainte de o bătălie) dar nici măcar nu și-a anunțat colegii de la organizația locală și de la cea de județeană, punându-i pe aceștia în poziția foarte ingrată de a afla din presă, de pe facebook, din telefoanele altora…

Iar postarea lui Dragoș Chitic de pe facebook, confuză și neclară și care lasă loc la foarte multe interpretări mai ales după ce PNL Piatra Neamț a suferit ieri o înfrângere usturătoare în Consiliul Local (unde aliații de la PMP au refuzat să voteze un consilier din „Grupul Bîrjoveanu” ca președinte de ședință) seamănă pe undeva cu o alta similară, din aceeași ogradă politică (a celebrului incompatibil Valentin Ciobanu).

Vom reveni

D.V.

 

Comentarii Facebook

One thought on “Stupoare la PNL Neamț! „Am aflat de demisia domnului Chitic și noi, tot de pe facebook!”

  1. Doamne,ce pierdere…nu se poate ..Chitic care nu a facut nimic in 3 ani decit sa patroneze delapidarea bugetului acestui oras de catre clica din PNL/PMP si-a dat demisia?ca sa se ocupe de problemele administrative?cu ce sa se ocupe?Chitic nu avea timp sa se ocupe de problemele administrative in conditiile in care timp de 3 ani nu a facut nimic?nici macar niste pavele sa puna pe bld.Decebal?

    Asta se intimpla cind prostii au drept de vot si voteaza numai hoti la conducerea acestui oras.

Lasă un răspuns