În spital, după ce au căzut de pe schelă

Doi bărbați care lucrau la o casă din Roman au ajuns, ieri, la spital, după ce s-au prăbușit în gol de pe schela pe care erau cățărați, precizează un comunicat de presă al Serviciului de Ambulanță Neamț.
Accidentul s-a produs aproape de ora prânzului și a fost semnalat prin apel la 112, fără, însă, a se preciza că sunt două victime. Inițial, la fața locului s-a deplasat o ambulanță cu medic, însă ulterior a mai fost solicitată intervenția unei alte autospeciale, pentru preluarea ambelor victime.
Este vorba despre un pacient în vârstă de 49 de ani, care a fost diagnosticat cu o contuzie toraco  – abdominală dreapta și contuzie gleznă dreaptă și de un alt bărbat, în vârstă de 45 de ani, diagnosticat cu traumatism cranio – cerebral acut deschis și contuzie toraco – abdominală”, a precizat dr. Dorice Albu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Neamț.
După ce li s-a acordat primul ajutor, cei doi bărbați au fost transportați la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Roman.

Alex SÎRBU

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns