Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă: Declarațiile lui Viktor Orban au fost rasiste. Aștept clarificări în coaliție

Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat, la Prima TV, că afirmaţiile premierului maghiar Viktor Orban la Tuşnad au fost rasiste şi susţine că această chestiune va fi discutată la prima şedinţă de coaliţie. El a precizat că nu doreşte nimeni ca UDMR să iasă de la guvernare, dar a menţionat că îşi doreşte să existe o clarificare.

Sorin Grideanu a fost întrebat, duminică , la emisiunea Insider Politic, dacă, în cazul în care ar fi fost premier, ar fi invitat UDMR să iasă de la guvernare după scandalul declaraţiilor făcute la Băile Tuşnad de către premierul maghiar Victor Orban. “În primul rând, am făcut declaraţii pe acest subiect. A făcut şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Am declarat ceea ce cred că e o chestiune inedită, că sunt 100% de acord cu ce a spus preşedintele”, a transmis Sorin Grideanu, conform News.ro.

El consideră că răspunsul UDMR legat de declaraţiile lui Viktor Orban trebuie să vină. “Răspunsul totuşi trebuie să vină. Şi nu priveşte nimeni cu pasiune, dar clarificări trebuie să vină pentru că motivaţia e simplă. Declaraţiile făcute de premierul ungar acolo… aş folosi un singur cuvânt, au fost rasiste. Din punctul meu de vedere, da. Şi nu doar din al meu şi am văzut, nu doar în România, am văzut şi alte poziţii internaţionale care au fost”, a adăugat prim-vicepreşedintele PSD.

Întrebat cum i s-a părut reacţia lui Kelemen Hunor la declaraţiile premierului maghiar, Grindeanu a răspuns: “Moale. Dar nu o spun eu. Am văzut o declaraţie a lui Marko Bela, fostul preşedinte UDMR, care spunea că e nevoie de mai multă clarificare şi că se aşteaptă ca liderii UDMR să facă acelaşi lucru. Acea clarificare e necesară dacă ea se va face, nu doreşte nimeni să iasă UDMR de la guvernare. Dar o clarificare îmi doresc să existe”.

Liderul social-democrat consideră că această chestiune va fi discutată la viitoarea şedinţă a coaliţiei.

“Săptămâna aceasta a fost şedinţă de Guvern. Colegii de la UDMR, mare parte dintre ei sunt în săptămâna probabil pe care şi-au luat-o pentru a avea concediu. Nu e o chestiune care să fie evitată. Eu cred că la prima şedinţă a coaliţiei va fi discutată. Am avut şi preşedintele partidului meu, care a fost într-o situaţie aparte, a avut COVID. Deci, de aceea, această şedinţă de coaliţie, care se ţine săptămânal, nu a avut loc. Dar va avea loc”, a transmis Grindeanu.

Premierul Ungariei Viktor Orban a spus, la Tuşnad, că pentru încheierea războiului din Ucraina este nevoie de o nouă strategie a Occidentului, el precizând totodată că discursul ruşilor trebuie luat în serios.

De asemenea, Viktor Orban consideră că alimentarea cu arme moderne a Ucrainei nu va face decât să prelungească războiul, iar conflictul nu va fi încheiat decât în urma negocierilor ruso-americane.

Totodată, Viktor Orban a mai declarat: „Pentru că există o lume în care popoarele din Europa sunt amestecate cu cele din afara Europei. Aceasta este o lume de rasă mixtă. Şi avem un amestec de popoare din interiorul Europei: se mută, lucrează, se mută. (…) Suntem dispuşi să ne amestecăm unii cu alţii, dar nu vrem să devenim rasă mixtă”.

V.N.
sursa – P.O.G.

2 thoughts on “Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă: Declarațiile lui Viktor Orban au fost rasiste. Aștept clarificări în coaliție

  1. Nu inteleg de ce se mai agita Grindeanu.Nu mai are nici o importanta ce ne mai spune UDMR, fiindca s-a inteles pozitia lor.Numai acest fost premier, ramas singur la Palatul Victoria, nu intelege ca nu mai ia nimeni in serios ce spune el.

Comments are closed.