SONDAJ NET / Nemțenii nu agreează mesajele politice agresive și vulgare de pe internet!

 

Un NET SONDAJ (deci nu un sondaj realizat științific și un exercițiu de capacitare a unei reacții, pe intert) realizat de Vestea.net la mijlocul campaniei electorale cu privire la priza pe care ar avea-o, real, mesajele agresive și vulgare cu tentă politică și electorală a centralizat un rezultat net în defavoarea promotorii unor astfel de mesaje.

Au răspuns sondajului postat pe pagina de facebook vestea.net 94 de oameni, majoritatea dintre ei fiind cititori Vestea și locuitori din județul Neamț (peste 90 la sută).
Doar 17 la sută au bifat varianta de răspuns pro violență verbală în campanie electorală (Da. Pe ei pe mama lor) în timp ce 83 la sută au bifat răspunsul care pleda pentru mesaje rezonabile (Nu. Prefer civilizația).

Întrebarea a fost „Ce părere ai despre mesajele și comentariile agresive de pe net, din campania electorală?” și se referea, deopotrivă, atât la cele date de politicieni cât și la cele ale fanilor sau adversarilor unor partide, politicieni.

Execițiul de testare postat pe pagina de facebook vestea.net nu a fost promovat intens tocmai pentru a nu stârni valuri de reacții dirijate politic sau altfel. Fiind vorba de un test realizat exclusiv pe internet și date fiind profilurile și ale utilizatorului de net din Neamț dar și ale nemțeanului care nu stă pe internet, o ponderare rezonabilă a rezultatului de mai sus ar duce la o micsorare și mai accentuată a procentului celor care susțin și promovează agresivitatea în comunicarea de pe internet.

O analiză amatoricească făcută în urma urmăririi unui val de reacții negative la adresa unui mesaj de campanie a unui politician din Neamț publicat în Vestea a relevat următoarele.
– Eșantionul analizat: 20 de comentatori agresivi, vulgari în mesaj
– Conturi evident fake – 7
– Conturi suspecte de sindrom fake – 2
– Conturi de tip „născut în alt județ, trăiesc în alt județ” (decât Neamț) – 2
– Conturi „născut în alt județ, trăiesc în altă țară” – 3
– Conturi „născut în Neamț, trăiesc în altă țară” – 2
– Conturi „născut în Neamț și/sau trăiesc în Neamț” – 4

Dând deoparte conturile fake și pe cei care nu au nicio legătură cu județul Neamț (ai căror profile și conturi personale de facebook îi arăta ca zeloși militanți), rezultă că doar 6 dintre ei erau nemțeni (prin naștere sau prin adopție). Considerând că și cei 2 aflați străinătate sunt aproape de o secție de votare, dar știind că voturile lor nu se contabilează în Neamț, rezultă că din cele 20 de comentarii agresive doar 4 ar putea sancționa prin vot (adică 20 la sută din total acelui eșantion de comentatori ostili), în rezultatul care se va contabiliza la alegeri.
Evident că rămâne de văzut – la un mod retoric, neverificabil – dacă cei 4 vor vota mâine sau, în funcție de vremea de afară, vor fi toată ziua la iarbă verde sau la mall.

Presa românească dar si cea internațională îl cita pe responsabilii Facebook care anunțau într-un raport publicat acum câteva zile că platforma a șters în ultimele 6 luni 3 miliarde de conturi false în perioada septembrie 2018-martie 2019.

În total ar fi acum active circa 2,4 miliarde de conturi din care oficialii estimează că minim 5% sunt tot fake.

Revenind la conturile fake din eșantionul analizat de Vestea, din cele 9 (7 cert, 2 probabil fake), cel puțin 5 au fost utilizate în mod frecvent în alte campanii electorale dar și în promovarea unor publicații locale.

Daniel VINCA

Nota Bene – analiza de mai sus a fost realizată de un colaborator extern al Redacției Vestea, respectivul cerând, în timpul „jihadului” la adresa mesajului politicianului respectiv, ca noi să indicăm ora și minutul de la care va porni numărarea celor 20 (un reper orar care urma) de comentatori ostili care urmau să posteze mesaje injurioase pe un grup (dedicat nemțenilor) pe care fusese sharuit articolul.

Comentarii Facebook

One thought on “SONDAJ NET / Nemțenii nu agreează mesajele politice agresive și vulgare de pe internet!

  1. Cei mai multi sunt mincinosi!Raspund nu la intrebarea sondajului, dar distribuie mesaje cu m….e!

Lasă un răspuns