Solidaritate emoționantă! Tot satul Tașca și Primărița Ursache au sărit la incediul de la casa consăteanului… În septembrie îi murise soția…

Casa bărbatului din comuna Tașca, arsă aproape în totalitate a scos la iveală – dincolo de nenorocirea subiectului – și solidaritatea umană care mai există în unele comunități. Toți din sat, cu mic cu mare, au mers la locul incendiului. Ar fi dat o mână de ajutor dar vâlvătaia era prea mare, casa care a ars fiind construită din lemn ca material principal de construcție.

La fața locului au ajuns pompierii de la Piatra Neamț care au reușit localizarea incendiului dar abia după ce casa a fost afectată într-o proporție foarte mare. Și – mai rar așa ceva – oamenii din sat le-au adus pompierilor cea fierbinte pentru că afară sunt circa minus 10 grade la Tașca la acest moment.

Printre oamenii veniți alături de bărbatul rămas fără casă a fost de la bun început și primărița Dana Ursache. Când cineva i-a zis că e frig, aceasta a răspuns „O fi, dar acum nu simt frigul, plec ultima de aici”.

Daca Ursache a vorbit cu rudele b[rbatului (și cu cele prezente la fața locului dar și telefonic cu altele) și împreună cu acestea a stabilit unde anume să doarmă în această noapte bărbatul rămas fără casă. Evident, „la un neam”, cum se spune la țară, acolo unde solidaritatea umană e o valoare mult mai prețuită și reală decât la oraș.

Omul rămas fără casă se numește Mihai trifescu, are 56 de ani și doi copii plecați să muncească în străinătate. A rămas văduv în luna septembrie când soția a plecat la cele veșnice, răpusă de o boală nemiloasă.

Azi incendiul a izbucnit la scurt timp după ce bărbatul a venit de la muncă și a făcut focul în sobă,,,

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns