Șoferul vinovat era băut! / Accidentul din Dumbrava Roșie


Ancheta demarată de polițiștii rutieri în urma accidentului de aseară din Dumbrava Roșie – citiți știrea AICI – a scos la iveală faptul că tânărul de 23 de ani care a provocat evenimentul se urcase băut la volan, informează Biroul de presă al IPJ Neamț.
Din primele cercetări se pare că, în timp ce un tânăr de 23 de ani, din Săvinești conducea un autoturism pe DN 15, din direcția Bacău-Piatra Neamț, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul ce-l preceda, cu care a intrat în coliziune. Din impact a rezultat rănirea celuilalt conducător auto, un bărbat de 38 de ani, din Dumbrava Roșie și a doi pasageri aflați în autoturismul condus de tânărul de 23 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv pentru tânăr și negativ pentru bărbatul care conducea mașina din fața lui”, se arată în respectivul document.
Pe numele tânărului de 23 de ani a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Polițiștii recomandă încă o dată conducătorilor auto să nu se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice și să adapteze viteza la condițiile de trafic, dar mai ales să păstreze o distanță suficientă față de mașinile din fața lor.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns