Șoferița PERICOL PUBLIC (beată și fără permis) A SCĂPAT NEARESTATĂ

Șoferița PERICOL PUBLIC (beată, cu permis suspendat, a părăsit locul faptei după ce a a accidentat un pieton) a scăpat fără să fie arestată preventiv, după cum anunță Poliția Neamț.

„La data de 06 august a.c., femeia a fost prezentată instanței de judecată, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a precizat IPJ Neamț.

Deocamdată nu a apărut în spațiul public o explicație a îngăduinței instanței. Cert este că, teoretic, pot fi o mie de motive pentru care magistrații să fi considerat că e de ajuns doar controlul judiciar (de la aprecierea că pericolul public al faptei este redus până la faptul că respectiva ar putea fi singurul întreținător al unui copil sau bătrân.

Astfel de situații conturează însă, din păcate, aprecieri deloc pozitive în rândul opiniei publice. De la neîncrederea tot mai accentuată în Justiție a unor cetățeni până la credința unor bombardieri că pot face orice, că vor găsi ei portițe de scăpare.

Cazurile fiului lui Iorgulescu (extras de Papa că are nevoie de îngrijiri în străinătate) sau 2 Mai (cu un șofer drogat oprit de Poliție dar netestat care apoi comite un accident mortal) sunt de dată recentă și arată disprețul major pe care unii șoferi îl au față de lege.
Iar cazul șoferiței de la Piatra Neamț, pe lângă circumstanțele producerii accidentului, surprinde neplăcut atitudinea acesteia de a părăsi locul faptei, adică lașitate cu care a crezut că se poate sustrage răspunderii în fața legii.

D.V.