Sodă caustică şi medicamente cu pumnul – soluţii depresive ale nemţenilor la probleme

pastile cu pumnul

“Nu-l judeca pe om dacă nu ştii ce e în sufletul lui” spune o veche vorbă românească. Şi înţeleapta zicere ar tebui aplicată şi în cazurile celor care ajung la Urgenţa Spitalului Judeţean cu fel de fel de intoxicaţii care le pun viaţa în pericol şi are, de cele mai multe ori, survin unor gesturi voluntare.

Tentativa suicid prin ingerare de substanta caustica(clorogena) a fost gestul generat de un sindrom depresiv şi realizat de către o femeie de 61 de ani, din Piatra Neamţ, în urmă cu câteva zile. După ce a fost stabilizată, victim a fost internată într-o secţie de specialitate.

O persoană de 29 de ani din Săvineşti a ajuns acum câteva zile la UPU după o

intoxicatie voluntara medicamentoasa (17 alprazolam, 8 tramadol, 10 carbamazepina). A fost internată în Secţia Medicală.

Alte două personae, din Cuiejdi şi din Ceahlău (de 65, respective 56 de ani) au ajuns, de asemenea la UPU în urma unor ingestii medicamentoase voluntare. Adică au luat pastille cu pumnul (8, respective 20 de tablete). Pacienta din Ceahlău a avut nevoie de spitalizare, în cazul celei din Cuiejdi efectele fiind mai reduse.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns