ŞOCANT! Bătrână lovită cu pumnul în faţă, poliţistul local nu urmăreşte agresorul ci se urcă în maşină şi şterge putina!

O bătrână a fost lovită violent, cu pumnul în faţă, ieri după-amiază, lângă podeţul de la Piaţa Centrală (colţ cu Fabrica 8 Martie) de un derbedeu iar poliţistul local ajuns la faţa locului privea în orice direcţie posibilă mai puţin în cea în care oamenii arătau că a plecat agresorul, informează publicaţia mesagerulneamt.ro.

Dovedind ce înseamnă, real, siguranţa cetăţenilor pentru unii angajaţi ai instituţiilor statului, respectivul poliţist local s-a îndreptat spre maşină şi a demarat apoi în altă direcţie, informează sursa citată.

Întreaga ştire publicata de Mesagerul o puteti citi AICI!

Alăturându-se demersului colegilor noştri de la Mesagerul de Neamt, vestea.net adaugă faptul că siguranţa cetăţeanului este asigurată, în afara responsabililor din administraţia publică locală de instituţii ai căror purtători de uniforme (Poliţie, Jandarmi, Poliţie Locală) ar trebui să fie în stradă, să prevină astfel de fapte sau, în caz că astfel de incidente au loc, să acţioneze cât mai prompt nu să furnizeze astfel de imagini cu „curajoşi” care şterg putina.

De asemenea, că tot vorbim de instituţii ale statului român, reamintim că Poliţia şi Jandarmeria au dublă subordonare, şi pe linia ministerului de profil (M.A.I.) şi pe linie locală, către Prefectul Judeţului care este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Acelaşi prefect Vlad Angheluţă este şi şeful Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care reuneşte diverse instituţii, printre care şi cele menţionate mai sus dar şi altele mai puţin văzute (SRI, DGA, SIPI).

Dacă faptul că pensionarii (dar şi alte categorii de persoane, inclusiv femei sau copii) nu mai au în Piatra Neamţ minima securitate garantată, dacă astfel de fapte sunt comise ziua în amiaza mare într-un loc extra-public (Piaţa Centrală – pardon, aproape de Piaţa arsă şi nereconstruită), la ce să se aştepte locuitorii capitalei de judeţ noaptea, prin locuri mai întunecoase?

vestea.net nu crede nici în teoria cu „nu avem ce le face, instanţa le dă drumul”, nici în cea cu „unii sunt minori şi nu răspund”, nici în măsuri excesive (cazul fostului şef al Poliţiei Piatra Neamţ care şi-a pierdut funcţia după ce a lovit o minoră autoare de fapte ilegale) ci cere tuturor instituţiilor statului SĂ APLICE LEGEA. Bună-rea, actuale legislaţie oferă destule pârghii. Nu vrem să cădem în cealaltă extremă, să le dăm sfaturi poliţiştilor (MAI sau „Locală”) şi Jandarmilor despre cum să-şi facă datoria. Şi-o pot face dacă actualii comandanţi s-ar gândi mai puţin la securizarea funcţiilor şi mai mult la cetăţeanul faţă de care au obligaţia să realizeze servicii şi activităţi eficiente.

Vom reveni.

D.VINCA – foto: Mesagerul de Neamt

cop batrana lovita

Comentarii Facebook

2 thoughts on “ŞOCANT! Bătrână lovită cu pumnul în faţă, poliţistul local nu urmăreşte agresorul ci se urcă în maşină şi şterge putina!

  1. Aveti pretentia ca Angheluta sa se implice? Pai batrana e candidata PSD ca sa poata sa-l intereseze pe prefect? Probabil nici membru nu e. Rusine tuturor!!!!! BUNUL SIMT AR IMPLICA MACAR O DEMISIE!!!!!

  2. Poliția locală din Piatra Neamț, toți niște nesimțiți si analfabeți! Habar nu au ce trebuie sa facă in cazuri de acest gen!
    Ei stiu atâta sa se plimbe cu masina si sa împartă amenzi de parcare! In rest sunt clovni!

Lasă un răspuns