ŞOC! Dragoş Chitic, DEMIS din funcţia de preşedinte PNL Piatra Neamţ! Biroul Municipal PNL – DESFIINŢAT!

Biroul Permanent Local (BPL) PNL Piatra Neamţ a fost desfiinţat şi, pe cale de consecinţă, Dragoş Chitic nu mai este preşedintele Organizaţiei PNL Piatra Neamţ. decizia a fost luată în şedinţa BPJ care a început la ora 19 în această seară şi s-a terminat în urmă cu câteva minute, anunţă surse neoficiale.

A fost numit un Birou de Coordonare care urmează să pregătească un nou BPL (interimar), organism din care, din organizaţia municipală fac parte Constantin Teodorescu, Iulian Sucală şi Dragoş Chitic (dacă va dori, pentru că ex-preşedintele de la Piatra Neamţ nu a participat la şedinţa BPJ deşi este membru în forul judeţean) şi reprezentanţi ai BPJ.

Decizia de desfiinţare a BPL PNL Piatra Neamţ a fost votată de mai bine de 90 la sută dintre participanţii la şedinţă.

A fost pusă pe tapet şi tema excluderii unor membri de la municipiu – printre care şi vreo 3 consilieri locali – însă, încă o dată, Mugur Cozmanciuc (preşedintele PNL Neamţ) a făcut apel la colegii săi să le mai dea o şansă celor vizaţi. Din păcate pentru Cozmanciuc, e un nou episod din seria „iertăciunilor” pe care le tot acordă de vreun an şi ceva, gesturi de civilizaţie care au fost intelese exact pe dos de unii lideri de la municipiu.

Rămâne de văzut care va fi reacţia taberei Chitic – Ciobanu – Pintilie – Bîrjoveanu – Obreja în faţa acestei decizii extrem de ferme a conducerii PNL Neamt, de dizolvare a nucleului de conducere de la municipiu, mai ales că într-o postare de ieri de pe facebook – asta da premoniţie! – Dragoş Chitic povestea despre cât de unită şi puternică e echipa din jurul lui iar Valentin Ciobanu arunca cu insulte pe facebook aseară chiar la adresa lui Cozmanciuc.

Vom reveni.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

6 thoughts on “ŞOC! Dragoş Chitic, DEMIS din funcţia de preşedinte PNL Piatra Neamţ! Biroul Municipal PNL – DESFIINŢAT!

  1. De pe strazi au venit, pe strazi sa ajunga ciobanu, romel, pintilie, obreja si toti aceia care se credeau Dumnezei pe pamant!!!!

  2. Si apropo ca Iohanis vorbea de penali….Chitic da-ti demisia din functia de primar daca ai demnitate si onoare! Ai crezut ca tu cu Romel, Ciobanu, Pintilie si Obreja plus inca vreo 3 capete seci ATI PUS LABELE PE ACEST MUNICIPIU?!!! Asa sa va ajute bunul Dumnezeu, dupa cum va-ti comportat!

  3. Cred ca e o greseala: Biroul Municipal. PDL a fost desfiintat, nu PNL.

  4. Un partid care se respecta,nu admite inculpati sau ragalii,cu probleme de integritate in functii de conducere.

  5. Janele, se simte ca te-ai straduit, ca ai transpirat dar la urma tot ai stalcit-o : se scrie V-ATI, nu va-ti. Oricum e un prgres !

Lasă un răspuns