Smiley este aşteptat la Casa lui Creangă din Humuleşti ca să fie biciuit! „Îl pun pe Calul Bălan!”

Celebrul cântăreţ Smiley este aşteptat la casa Memorială Ion Creangă pentru a-şi primi pedeapsa binemeritată pentru că în clipurile sale trasmite un mesaj incorect, de natură a-i învăţa lucruri greşite pe copii.

„Pe Calul Bălan îl aşez şi o să-şi ia pedeapsa cu Sfântul Nicolae!”, a spus ieri muzeografa de la Casa Humuleşti unui grup de copii cărora le explica viaţa dintr-o familie de săteni din timpul copilăriei lui Nică a lui Ştefan Apetrii. În momentul în care a ajuns la treburile gospodăreşti din epocă, şi la furca folosită la tors, referirea la cântăreţ a apărut în contextul în care într-un videoclip al acestui se face referire la fuior (mănunchi de in sau cânepă pregătit pentru tors) dar în imagini apare un caier din lână.

DSC_7526

Reconstituirea a binomului „Calul Bălan – Sfântul Nicolae”

Expunerea muzeografei de la casa din Humuleşti a fost una deosebit de interesată şi de bine documentată din punct de vedere istorico-documentar, aceasta purtându-i pe copiii din grupul respectiv  într-un veritabil periplu printre momentele descrise de scriitor în „Amintirile din copilărie” dar şi în satul nenţean de odinioară, cu datinile şi specificul acestuia.

Mai jos, clipul în care şi Smiley dar şi Pavel Bartoş confundă lâna cu cânepa sau inul…

D.VINCA

cop smiley bici

Lasă un răspuns