Câteva zeci de cetăţeni au participat duminică, 15 martie, la o slujbă specială oficiată la Troiţa dăruită sătenilor din Pungeşti de obştea Mănăstirii Petru Vodă.
A fost ţinută o slujbă specială, de sfinţire a apei, în faţa localnicilor dar şi a celorlalţi români prezenţi, mulţi dintre ei protestatari, în urmă cu câteva luni, “pentru apărarea aelor curate ale României”.
Printre cei care au participat la slujbă şi s-au închinat în faţa troiţei primite de pe meleagurile apărate de Duhul Părintelui Iustin s-a aflat şi o nemţeancă care poartă numele acestuia, Iustina Antoanela Bacoşcă.
“Duminica, 15.03.2015, ne-am aflat din nou la Pungesti, la km. 0 al libertatii si demnitatii romanilor. Chevron a plecat din romania, insa legile nu sunt inca de partea poporului. Oameni curajosi, patrioti, consecventi si care au invatat cel mai important lucru: ca doar uniti putem invinge, s-au intalnit astazi, cu bucurie, sa participe la slujba de sfintire a apei, la troita daruita de manastirea „Petru Voda”, din Neamt. Ne-am rugat sa fim si mai multi in aceasta lupta pentru neam si tara, lupta care nu trebuie sa se sfarseasca niciodata, cate zile vom avea de trait pe acest pamant binecuvantat!”, spune Iustina Bacoşcă, reinterând crezul “fenomenului Pungeşti”.
V.N.