Singurul Ion care a mers cu fursecuri la Biserică şi i-a servit pe toţi enoriaşii: un băiat crescut la Casa de Copii!

Caz care îţi face „pielea de găină” azi, la o biserică din satul Ştefan cel Mare, din comuna nemţeană cu acelaşi nume: un tânăr de vreo 20 şi ceva de ani şi-a sărbătorit ziua numelui venind la biserică şi servind pe toţi enoriaşii prezenţi în sfântul lăcaş cu fursecuri şi şampanie. Cel pe care toată lumea din sat îl strigă Ion/Ioane este un băiat care până la 18 ani a crescut la Casa de Copii (CSEI Ştefan cel Mare) iar apoi când – ca toţi cei aflaţi în situaţia lui – a fost aruncat în stradă, s-a pripăşit într-o casă părăsită şi dărăpănată din satul Cârligi din aceeaşi comună, muncind cu ziua pe la săteni sau prin piaţă prin Piatra Neamţ.

Cea care a postat pe net respectivul episod a spus că pentru ea a fost o lecţie de viaţă. <<M-am tot gandit in ce categorie ar trebui sa inscriu aceasta zi si pot sa spun clar: categoria lectiilor de viata!
Acest baiat, pe care majoritatea locuitorilor comunei Stefan cel Mare il cunosc drept baiatul harnic si muncitor ne-a demonstrat incaodata ce inseamna cu adevarat sa fii un om credincios, cu suflet mare si mai ales cum sa te bucuri de ceea ce ai si de ceea ce esti!
In aceasta zi sfanta, a fost singurul Ioan care a ales sa vina cu daruri la biserica din satul Stefan cel Mare sa isi serbeze ziua numelui. Pana aici nimic deosebit, dar povestea de viata a acestui tanar poate sa fie intr-adevar una care te poate marca pe viata.
Acest baiat a fost in cadrul CSEI Stefan cel Mare iar dupa implinirea varstei de 18 ani, a ramas pe strada. Locuieste intr-o casa parasita, fara caldura, mancare, vreun venit lunar, dar astazi a servit cu mainile tremurande si cu ochii in lacrimi pe toti cei care erau prezenti la Sfanta Biserica cu prajituri si sampanie.
Ramane intrebarea: oare unde va pune capul pe perna in aceasta seara, oare ce va manca maine sau ce haine va imbraca? Si mai ales cat si cum a reusit sa stranga banuti pentru darurile de astazi?
Multumesc Doamne pentru aceasta zi si pentru momentul de #pieledegaina pe care l-am simtit!>> (
Mihaela Sinziana).

Postarea respectivă (făcută acum câteva ore) a devenit virală. În câteva ore, zeci şi zeci de oameni au interacţionat (like, share, comm) şi au fost şi unii care au anunţat deja o implicare certă în a-l ajuta pe băiat. Culmea, primii care au sărit sunt oameni cu suflet din judeţele vecine Suceava şi Bacău, nu din judeţul Neamţ.

Nu puţini au fost cei care au spus că, pe lângă un ajutor de moment – bani, haine, alimente – băiatul ar trebui ajutat să-şi facă o căsuţă mai acătării. „O cameră şi o bucătărie, cât o garsonieră”, au spus oamenii. Deja cineva s-a oferit să doneze tâmplărie. Ar mai fi nevoie de teren, boltari, lemn, acoperis, mână de lucru… Multe, la prima vedere, nu imposibil pentru cei care ştiu cât de puternică poate fi solidaritatea umană.

Iar în comentariile la subiect, pe lângă urări, nu puţini au vorbit şi despre caracterul tânărului, un suflet chinuit care nu s-a lăsat îngenuncheat de viaţă, nu poartă cicatricile dorinţei de răzbunare ci, dimpotrivă, are un suflet blând şi bun predispus să ajute ori de câte ori poate:

Cristina Tudosa Fără cuvinte… 
Mihaela Sinziana Pe mine m-a impresionat foarte mult.
Tremura si avea lacrimi in ochi!
Lucica Baciu La multi ani de ziua numelui pt acest suflet minunat!
Gliga Daniela Este un baiat cu un suflet minunat.Pe lângă faptul că nu are mai nimic nu-i uită pe foștii lui colegi care au murit si din puținul lui le face câte o colivă permanent.
Mihaela Sinziana Asa este. Mi s-a intamplat si mie sa imi dea o cafea pentru colegul lui care tocmai decedase!
George Brem BRAVO LUI…SI TIE,SANZIANA CA AI PUNCTAT FAPTELE ACESTUI BAIAT PE CARE IL STIM CU TOTII…ESTE O PALMA GREA(DAR BINEMERITATA) PE OBRAZUL TUTUROR CELOR CARE NU I-AU URMAT EXEMPLUL…AR TREBUI SA FIM MULT MAI BUNI SI MAI ATENTI CU CEI PE CARE VIATA I-A NAPASTUIT,NU DIN VINA LOR…L-AM VAZUT SI EU,NU DE PUTINE ORI,CU COLIVA LA MORMINTELE FOSTILOR SAI COLEGI….SI AM RAMAS SURPRINS…ACUM STIU CA NU A FOST INTAMPLATOR…FELICITARI INCA O DATA…PE MINE M-AI ,,MISCAT”
Dosoftei Maria Violeta Da… intr-adevar are un suflet minunat, sunt unii putrezi de bogati care nu ar da nimic nimanui iar el din putinul pe care il are a impartit cu altii…luam exempul de la cn nu te astepti….La multi ani, multa sanatate si Dumnezeu sa aiba grija de el.
Liliana-Simona Popa Îl știu pe acest băiat și întăresc spusele domnișoarei care a postat.Sper să vadă cât mai multă lume această postare și să se găsească o posibilitate de-al ajuta pe acest băiat.Ma gândesc c-ar fi nimerit să locuiască în casa unui bătrân ,să-i țină de urât,să-i aducă apă,lemne, astfel el ar avea un cămin cald .
Mihai Tudose Fără cuvinte…Oare autoritățile nu găsesc nici o cale să-i facă zilele mai bune…? Întreb și eu…
Aldea Razvan Si pe deasupra e și harnic..Nu se da înapoi de la munca.
Petronela Petro Am putea sa ne unim cu totii sa i cumparam si lui o sobă. citeva lemne .sa i facem locul unde sta sa arate ca o casa .Poate vrea si domnul primar…
Mariana Coruga-airinei Are nevoie săracul de el de o cameră făcută undeva,să aibă siguranța unui acoperiș deasupra capului.Asta bineînțeles dacă primăria Ștefan cel mare,poate să îi doneze undeva 30 mp de teren,că nu îi trebuie mai mult pentru o cameră și o bucătărie.(cât o garsoniera)Că săracul Ion,a ajutat multă lume în această comună și pe mulți bănuți,dar și pe puțin.El tot timpul vine pe la noi,iar o dată a venit cu 8 lei,iar eu eu am întrebat de unde îi are ,iar el zice ,,vezi ce mulți am făcut ieri și astăzi?am fost la cartofi” eu i-am zis că este puțin ,sunt opt hârtii de un leu,la care Ion zice ,,chiar este puțin,nu îmi ajunge de mâncare pe o săptămână?”…deci sunt care își bat joc de el.
Povestea de viaţă a acestui tânăr este una impresionantă. Abandonat de mamă, ajuns la o casă de copii, s-a ataşat de comuna în care funcţiona instituţia ca de o casă. Ca de căminul pe care nu l-a avut niciodată. Poate că semnalul dat de tânăra care a făcut publică întâmplarea cu onomastica sărbătorită în faţa Sfântului Altar ma mişca ceva şi în sânul comunităţii, a societăţii. O societate care îi creşte pe aceşti copii abandonaţi oferindu-le masă şi casă până la 18 ani dar care, apoi, îi aruncă în lume, total nepregătiţi şi fără să le ofere măcar un acoperiş deasupra capului.
In spatele întâmplării, a poveştii de viaţă stă un om. Un suflet. Numele lui este Ioan Văduvă. Dacă vreţi ca el să nu mai fie atât de singur în această lume nebună, îl puteţi contacta sau ajuta prin intermediul tinerei care a relatat episodul, Mihaela Sinziana.
Vom reveni.
D.V.
Comentarii Facebook

Lasă un răspuns