ŞI HARBUZ VREA PRIMAR DE PIATRA NEAMŢ! La încălzire au mai ieşit doi PSD-işti, Simionică şi Marcoci…

LiviuHarbuz.ro   Romania (23)

Şi deputatul Liviu Harbuz vrea să candideze la Primăria Piatra Neamţ pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. A spus-o în timpul unui dialog legat de un alt subiect (procesul său cu ANI – vom reveni cu un articol separate), dar referirea la dorinţa de a deveni primar este clară şi fără echivoc.

Până la dorinţa transformată în voinţă electorală, Harbuz menţionează însă două etape preliminarii şi obligatorii: 1. Să iasă câştigător din disputa cu ANI (care l-a declarat incompatibil iar după procesul de la Curtea de Apel care a întărit verdictul inspectorilor de integritate, cazul se află acum pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție); 2. Să câştige competiţia internă din partid care va avea loc pentru desemnarea candidatului PSD la Primărie.

Evident că dacă nu depăşeşte “bariera 1”, Harbuz nu va mai avea de ce să se gândească la Primărie pentru că, în astfel de cazuri, instanţa dublează “bulina neagră” a pierderii funcţiei alesului parafat ca incompatibil cu interdicţia de a mai ocupa, pentru o perioadă, demnităţi publice (şi, oricum, după un proces de acesta pierdut, imaginea electorală e şi ea destul de … ciufulită)

Declaraţia de mai jos dată de deputatul Harbuz a plecat de la întrebarea ce va face dacă va câştiga procesul cu ANI. Răspunsul său: “Dacă voi castiga voi candida la Primaria Piatra Neamț, pentru că visul meu este să mă întorc acasă unde să fac ceva pentru cei dragi, așa cum îi consider eu pe nemțeni. Nostalgia și chemarea pământului sunt mai puternice decât pragmatismul unui om politic. Asta, desigur, în limitele unei proceduri de selecție în cadrul competiției din interiorul partidului, decizia finală aparținând rezultatului unui sondaj de opinie”.

În ipoteza – fericită pentru Harbuz –  în care va câştiga a treia rundă (după primele două pierdute – la A.N.I. şi la Curtea de Apel Bucureşti), el va avea un punct 2 (vezi mai sus) deloc monoton. Deja şi-au exprimat aceeaşi dorinţă şi preşedintele Organizaţiei PSD Neamţ, Aurelia Simionică şi deputatul Vlad Marcoci. Ba, mai mult, cei doi menţionaţi şi-au reafirmat opţiunile la scurt timp după ce PSD a pierdut funcţia de viceprimar de Piatra Neamţ (ocupată, până joi de Simionică).

Cum şi opţiunea lui Harbuz este exprimată public, în premieră, rezultă că recentul eşec a reuşit să-i îndârjească pe social-democraţi. Mai că ai crede că PSD Neamţ, cu stângul pe toba mare, a plecat deja în pas de defilare spre reduta pe care nu a reuşit să o cucerească niciodată din 1989 încoace…

D.VINCA

Lasă un răspuns