Şi Chifu candidează la Primăria Piatra Neamţ. Dar pune o condiţie…

chifu

Adrian Chifu, nemţeanul care este consilier local în orăşelul Italian Verbania, anunţă că vrea să candideze pentru funcţia de primar de Piatra Neamţ. Chifu pune şi o condiţie: să găsească “consens şi sprijin politic atât de la partidele de dreapta cât şi la cele de stânga”. Cam irealizabilă condiţie ca în Neamţ, în România anului 2015, forţe politice de diverse culori, cu diverse programe sau orgolii să se unească pentru a sprijini o singură idee sau o singură candidatură…

“ Ma gandesc sa candidez pentru fotoliul de primar . Cred ca este necesara o schimbare la Primaria din Piatra Neamt . O schimbare de mentalitate , de viziune si de personal. Valul schimbarii din 16 noiembrie 2014 trebuie sa ajunga si la nivelul administratiei locale . Experienta acumulata la Primaria din Verbania vreau sa o folosesc pentru orasul nostru. Romania trece printr-o perioada grea atat economica cat si ca stare . Exista o amorteala pe toate palierele care poate sa dispara prin oameni noi , tineri bine pregatiti in strainatate si care pot sa faca lucruri bune. Pe 16 noiembrie 2014 am fost martorul schimbarii asa cum au fost toti romanii. Primaria trebuie sa ofere cetatenilor sai pe care ii impoziteaza , servicii de calitate , investitii pentru dezvoltarea orasului si sa asigure mediului de afaceri facilitati pentru a atrage noi investitori . Daca voi gasi consens si sprijin politic atat de la partidele de dreapta cat si de la cele de stanga , voi candida foarte hotarat . Schimbarea nu se poate face decat cu oameni noi , tineri si care isi doresc sa faca ceva bun pentru un oras frumos ca Piatra Neamt. Potential avem , ramane ca pietrenii sa-si doreasca o schimbare radical” , este mesajul lui Chifu cel care, acum, îi reprezintă în administraţia din Verbania, pe românii aflaţi în acea zonă din Italia.

V.N.