Ieri seară, polițiștii din Crăcăoani au oprit în trafic un autoturism, pentru un control de rutină, informează biroul de presă al IPJ Neamț. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii, când, în urma verificărilor efectuate, au descoperit că bărbatul care se afla la volan nu avea permis de conducere. Mai mult decât atât, autorizația de circulație provizorie a autoturismului era expirată de trei luni.
Și pentru ca tabloul să fie unul complet, bărbatul de 37 de ani, din Dobreni, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat faptul că se afla sub influența alcoolului, valoarea fiind, însă, până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducere fără a poseda permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Alex SÎRBU